S-ar putea ca măcar odată să fi auzit teoria care spune că piramidele, cele egiptene dar și cele din America Centrală, au fost construite de către extratereștri. Sau despre Annunaki, făpturi venite din cosmos pe vremea mesopotamienilor și care practic au adus civilizația printre oameni. Ce să mai spunem despre legendele continentelor pierdute dintre care Atlantida este cea mai cunoscută.

Poate că prima reacție când auzim despre astfel de lucruri este să le luăm în râs. Știm că sunt niște simple invenții, niște povești fără iz de realitate. Cu toate acestea, de-a lungul generațiilor, ele revin uneori adăugând noi elemente, colorându-le pentru a se potrivi cu trendurile vremurilor. Și în tot acest timp își găsesc susținători înfocați.

În mod normal, un creștin ar respinge asemenea construcții pentru că ele sunt în contradicție flagrantă de cele mai multe ori cu ceea ce apare scris în Biblie. Totuși, pentru mulți oameni, se găsește o asemănare. Îmi aduc aminte de adolescență când am citit un volum numit Enigmele Terrei scris de Horia Matei. În acesta se împleteau capitole despre paleoastronauți, OZN-uri, o descoperire a Americii anterioară lui Columb, dar și despre enigme din Vechiul și Noul Testament.

Într-o lume materialistă care respinge miraculosul și supranaturalul în general, viziunea creștină asupra lumii are aceeași greutate cu acele modele inspirate din vechi legende antice sau reimaginări moderne ale unor astfel de teme. Nu există mare diferență între înălțarea lui Ilie la cer și răpirile extraterestre sau între grădina Eden și continentul Mu.

Confuzia ține în principal datorită conținutului miraculos al Scripturii, criticat de mulți intelectuali începând cu secolele XVI-XVII. Pentru ei aceasta era un argument suficient pentru a nu lua în serios acea carte compilată de evrei în urmă cu mai bine de trei mii de ani. Nu este spațiul pentru a urma această idee, însă o analiză detaliată a textului biblic arată că aceste fapte extraordinare, contrare naturii, sunt limitate ca număr și extindere, dar asta poate rămâne pentru altădată.

În continuare aș vrea să privim la câteva argumente pentru a demarca o linie clară între mărturia biblică și pseudo-teoriile mitologice. Asemănările vagi și aparentele conexiuni nu sunt suficiente pentru a pune în aceeași categorie viziunea creștină și amalgamul imaginat de diferiți autori gata să rescrie istorie.

În primul rând putem compara dovezile istorice și științifice. Deși oamenii de știință nu se pun de acord cu multe din detaliile Bibliei, trebuie să recunoască că cel puțin în linii mari, autorii inspirați se încadrează într-un perimetru ușor de identificat. În afară de trecutul anistoric al grădinii Eden și de viziunile Noului Ierusalim care încă nu s-au împlinit, restul textului biblic se găsește bine ancorat în realități palpabile în afară de situații pe care le înțelegem ca intervenții directe ale lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, în domeniul pseudo-istoric avem rase de extratereștri ce colaborează cu agenții guvernamentale secrete, continente dispărute, realități paralele, creaturi bizare, puteri paranormale și așa mai departe. În general știința a combătut cu ușurință aceste pretenții care nu se potrivesc în tabloul general al cunoașterii umane.

Un alt aspect ține de istorie. În afară de primele 11 capitole din cartea Geneza care prezintă un trecut arhaic și greu de localizat în timp, restul textului biblic este ușor de încadrat în istorie, având suficiente referințe pentru a-l susține și a-i demonstra credibilitatea până la un punct acceptabil.

Pseudo-istoria susține de multe ori că există o istorie ascunsă, secretă, care a fost dată la o parte dintr-un motiv sau altul. Există locuri misterioase, tărâmuri la limita imaginației fantastice, civilizații dezvoltate tehnologic care au dispărut ca prin minune. Totuși, aproape două sute de ani de istoriografie specializată combate majoritatea pretenților care nu au nicio legătură cu realitatea.

O altă caracteristică ține de informațiile pe care se bazează aceste teorii. De cele mai multe ori pleacă de la un sâmbure de adevăr istoric sau de la unele mărturii vechi care sunt destul de generale încât să fie manipulate. Autorul preia aceste frânturi și adaugă ceea ce i se pare convenabil și se potrivește cu ceea ce vrea să prezinte mai departe.

Biblia nu are nevoie de astfel de procedee. În principal se ocupă cu evenimente specifice și mai ales se concentrează pe elementele spirituale chiar și atunci când vine vorba despre istorie. Nu putem găsi mistificări, cel mult regăsim credința autorilor în realitatea a ceea ce au văzut, sau o analiză spirituală a evenimentelor contemporane lor.

Un alt element care face diferența dintre cele două viziuni este senzaționalismul. De multe ori autorii pseudo-istorici se folosesc de teoriile lor stârnind curiozitate și interes în mintea cititorilor pe care îi pot fideliza pentru a cumpăra operele acestora. Nu este cazul întotdeauna, dar de multe ori regăsim o latură mercantilă legată de  lectura sau vizionarea unor astfel de materiale.

Biblia nu are nevoie de senzaționalism, nu caută să sperie, să mire, să-i facă pe oameni să investească într-un fel de schemă ce are legătura cu credința. Desigur, aici intervin interesele private ale celor care folosesc textul Scripturii de multe ori abuzând de acesta, dar fără a extrage această atitudine din învățătura biblică.

Nu în ultimul rând, una din marile diferențe este cea care ține de legăturile spirituale ajungând de multe ori până în domeniul spiritist. În acele pseudo-istorii despre civilizații secrete, ființe angelice sau extraterestre și dimensiuni paralele se vorbește și despre puteri mistice și magice, despre creaturi care influențează starea de spirit și diverse abilități paranormale. Și acestea sunt combătute de savanții care pun la îndoială aceste realități imposibil de detectat.

Biblia vorbește de asemenea despre ființe angelice, dar și demonice care sunt implicate în istoria planetară. Tonul este diferit, evocând o separare și o amenințare. Chiar și în acest caz, viziunea biblică este mult mai limitată dincolo de pretențiile învățătorilor spirituali, a yoghinilor și guru care vorbesc despre o altă compoziție a lumii.

În final, diferența dintre Biblia și teoriile pseudo-istorice este mare. Se pot găsi alte argumente, unele pot fi combătute de către apărătorii unei raționalități materialiste, dar putem cădea de acord că nu putem așeza la grămadă aceste două viziuni care, după cum am văzut, se bat cap în cap. Contrar opiniilor unora, nu putem crede în amândouă fără a ajunge la un punct de ruptură. Nu-l putem găsi pe Dumnezeul biblic în divagații New Age și nici nu putem crede ceea ce prezintă ei fără a ne depărta de cuvântul Bibliei, dar și de mărturia științei.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite