Credința care nu s-a întors acasă
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Îngăduie-mi să încep cu o întrebare care pare aproape ireverențioasă: dacă Dumnezeu vede inima, de ce ar mai fi nevoie de apă?
La urma urmei, credința este ceva lăuntric. Se naște în tăcere, crește în rugăciune, se vede în felul în care trăiești. Atunci de ce Biblia leagă atât de strâns credința de un gest fizic: coborârea într-o apă?
Gândește-te însă la o nuntă. Doi oameni se pot iubi ani de zile fără niciun act, fără nicio ceremonie, şi totuși, vine o zi în care dragostea aceea vrea să iasă din ascunziș. Vrea să se spună cu voce tare, în fața martorilor: „aleg omul acesta, pentru totdeauna.” Nu ceremonia naște dragostea, dar dragostea adevărată caută ceremonia, pentru că dragostea adevărată nu vrea să rămână un secret.
Botezul este exact acest lucru: clipa în care o dragoste care s-a născut în taină iese la lumină și devine legământ.
Un gest care vine de la Isus Însuși
Botezul nu este o invenție bisericească târzie. El stă chiar la începutul lucrării lui Isus.
Evanghelia după Matei ne spune că Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan s-a împotrivit, simțea că lucrurile stau invers, că el ar trebui botezat de Isus. Iar Isus i-a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Matei 3:15). Apoi textul notează un amănunt prețios: Isus, „după ce a fost botezat, a ieșit afară din apă” (Matei 3:16). Iar cerul s-a deschis, Duhul S-a coborât ca un porumbel, și glasul Tatălui a rostit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit.”
Oprește-te o clipă asupra acestui tablou. Isus nu avea niciun păcat de spălat. Nu avea nevoie de pocăință. Și totuși a coborât în apă. De ce? Pentru că știa că milioane de oameni de după El se vor întreba: „Chiar trebuie? Nu e de ajuns ce simt în inimă?” Iar El a răspuns întrebării noastre nu cu o predică, ci cu un exemplu. A mers primul pe drumul pe care ne cheamă să mergem. Iar la capătul lucrării Sale, a lăsat ucenicilor porunca limpede: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:19).
Ce spune cuvântul însuși
Uneori, ca să înțelegi un lucru, e de ajuns să-i asculți numele. În limba greacă a Noului Testament, cuvântul folosit este baptizo și înseamnă, pur și simplu, „a scufunda”, „a cufunda cu totul”. Era cuvântul folosit pentru o pânză scufundată în vopsea sau pentru un vas cufundat în apă ca să se umple.
Detaliile din Scriptură confirmă imaginea. Despre Ioan citim că boteza „în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau ape multe” (Ioan 3:23) un amănunt care nu ar avea niciun rost dacă ar fi fost nevoie doar de câțiva stropi. Iar când famenul etiopian îi cere lui Filip botezul, textul spune că „s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen” (Fapte 8:38).
Și aici intervine bunul-simț al simbolului: forma nu este un moft, pentru că forma poartă înțelesul. Iar înțelesul, așa cum vom vedea imediat, este unul care cere scufundare complete, pentru că este vorba despre o înmormântare.
O înmormântare și o înviere
Apostolul Pavel dezvăluie miezul botezului într-unul dintre cele mai îndrăznețe pasaje ale Noului Testament: „Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă” (Romani 6:3-4).
Iată de ce apa, iată de ce scufundarea, iată de ce botezul este singura înmormântare din lume din care ieși viu.
Când cobori sub apă, se petrece în simbol ceea ce harul a lucrat deja în inimă: omul vechi, cu vinovățiile lui, cu trecutul lui, cu numele pe care și l-a făcut singur, este declarat mort și îngropat. Iar când ieși din apă, în același fel în care Hristos a ieșit din mormânt, te ridici la „o viață nouă”. Pavel spune același lucru colosenilor: „fiind îngropați împreună cu El prin botez și înviați în El” (Coloseni 2:12). Nu este o curățire cosmetică, este o naștere. „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).
Poate că porți de ani de zile o poveste pe care ai vrea să o poți îngropa. Vestea Evangheliei este că Dumnezeu nu îți cere să o cari la nesfârșit. El a pregătit un mormânt pentru trecutul tău și o dimineață de înviere pentru tine.
Mai întâi inima, apoi apa
Dacă botezul este un legământ, atunci, ca orice legământ, el cere ceva ce nu poate oferi decât persoana în cauză: o decizie conștientă. Nimeni nu poate rosti jurământul de nuntă în locul altcuiva.
De aceea, în Scriptură, botezul vine întotdeauna la capătul unui drum, nu la începutul lui. Isus a așezat ordinea în însăși porunca Sa: mai întâi „faceți ucenici”, învățându-i, apoi „botezându-i” (Matei 28:19-20). „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit”, spune El în Marcu 16:16, credința înainte de apă. Iar la Cincizecime, când mulțimea străpunsă în inimă întreabă „ce să facem?”, Petru răspunde: „Pocăiți-vă, și fiecare din voi să fie botezat” (Fapte 2:38), pocăința înainte de apă.
Famenul etiopian este poate cel mai frumos exemplu al acestui drum: mai întâi citea Scriptura, apoi a primit explicația ei, apoi a crezut din toată inima, și abia atunci, văzând o apă lângă drum, a întrebat: „Uite apa: ce mă împiedică să fiu botezat?” (Fapte 8:36).
Învățătură, credință, pocăință, decizie și apoi apa. Botezul biblic nu este ceva ce ți se face, ci ceva ce alegi. Este răspunsul tău, dat în deplină cunoștință, la o dragoste care te-a căutat prima.
Apa care nu spală singură
Și totuși, să fim limpezi asupra unui lucru, pentru că aici se împiedică mulți: apa nu are puteri magice. Nu ritualul mântuiește. Petru o spune fără ocolișuri: botezul nu este „o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:21). Iar dovada supremă atârnă chiar lângă crucea lui Hristos: tâlharul pocăit nu a fost botezat niciodată, nu mai avea cum, și totuși a primit făgăduința raiului. Mântuirea este darul harului, primit prin credință, nu plata unui gest.
Atunci de ce să te botezi? Din același motiv pentru care un mire nu spune „ne iubim, la ce bun nunta?”. Pentru că dragostea care are ocazia să se declare și refuză să o facă își pune singură un semn de întrebare. Botezul este mărturisirea publică a unei mântuiri deja primite și, în același timp, ușa de intrare într-o familie. Căci în ziua Cincizecimii, „cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați” și „s-au adăugat” la biserică, la frați, la o masă lungă la care nu mai mănânci singur (Fapte 2:41). „Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup” (1 Corinteni 12:13). Nimeni nu este botezat înspre singurătate.
„Uite apa: ce mă împiedică?”
Întrebarea famenului străbate secolele și ajunge astăzi la tine.
Poate răspunzi: „Nu sunt destul de bun.” Dar botezul nu este premiul celor buni, este înmormântarea celor care au recunoscut că nu sunt și s-au predat Celui care este. Nu vii la apă pentru că te-ai reparat; vii pentru că ai găsit un Reparator.
Poate răspunzi: „Nu știu încă destul.” Aceasta este, de fapt, cea mai bună veste: drumul spre botez este un drum de învățare, exact ca în Fapte 8. Nu trebuie să-l parcurgi singur și nu trebuie să-l parcurgi azi până la capăt. Trebuie doar să faci primul pas: deschide Evanghelia. Caută textele din acest articol și citește-le în contextul lor. Găsește o comunitate în care Biblia este studiată verset cu verset și pune toate întrebările care te ard, un om al lui Dumnezeu care te respectă nu se va teme niciodată de întrebările tale.
Și, până atunci, chiar acum, poți face pasul cel mai important dintre toate. Spune-I, cu ale tale cuvinte:
„Doamne, dacă tot ce am citit este adevărat, arată-mi. Îngroapă ce trebuie îngropat în mine și dă-mi viața cea nouă. Condu-mă pas cu pas până la apă, și dincolo de ea.”
O astfel de rugăciune nu rămâne fără răspuns. Pentru că Cel care a coborât primul în Iordan nu așteaptă pe mal cu brațele încrucișate, El te așteaptă în apă, cu brațele deschise.
Dacă rândurile acestea au stârnit ceva în tine, o întrebare, un dor, poate o hotărâre amânată de prea mult timp, nu le lăsa să se stingă. Trimite articolul cuiva cu care ai putea vorbi despre el. Drumurile cele mai importante se parcurg rareori singur.
Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!