fbpx
Familia

Când dragostea greșește…

By

Se spune că Henry Ford ar fi afirmat: „Uneori, o greșeală poate fi tot ce este necesar pentru o realizare valoroasă.” Aparent paradoxală, afirmaţia spune multe despre noi și despre ce considerăm la un moment dat a fi „o greșeală”.

Greșelile pot fi împărţite în cel puţin trei categorii: greșeli morale (din perspectiva eticii creștine, acestea sunt încălcări ale principiilor biblice de viaţă și comportament), erori care ţin de limitele umane (greșeli fără o încărcătură morală, erori inerente vieţii cotidiene, venite din lipsa informaţiilor și a experienţei, din oboseală, din lipsă de atenţie etc.) și greșeli care, ulterior, reevaluate, dovedesc că noi am interpretat eronat anumite realităţi.

Dintr-o perspectivă creștină, singura normă care ne ajută să facem diferenţa între cele trei tipuri de greșeli enumerate este Biblia. Ea ne confirmă că o minciună, chiar dacă pare „nevinovată” și folositoare uneori, este totuși mai gravă decât greșirea benzii de ieșire de pe autostradă sau decât punerea unui condiment nepotrivit în mâncare.

Din păcate, viaţa noastră are două constante de care nu putem scăpa: facem greșeli și fiecare greșeală are o consecinţă. Depinde de noi însă cum ne raportăm la propriile greșeli și cât de curioși suntem în a le descoperi și a le îndrepta.

Și părinţii greșesc

Ca părinţi, toţi credem că vrem binele copiilor noștri, facem sacrificii extraordinare pentru ei, renunţăm de multe ori la carieră sau la alte beneficii personale doar pentru ei, și cu toate acestea constatăm uneori că am greșit, că era nevoie de altceva și că, dacă am putea să o luăm de la capăt, am face altfel. Poate că punctul de la care trebuie să plecăm în educaţia copiilor noștri, și una dintre lecţiile importante pe care să le împărtășim cu ei, e că nu suntem părinţii perfecţi, ci părinţii pe care Dumnezeu i-a socotit cei mai potriviţi pentru ei. Cu toţii avem nevoie să învăţăm să ne descoperim greșelile, să le recunoaștem și să le învingem. Înstrăinarea vine de multe ori în acele familii unde fiecare este preocupat mai mult de greșelile celuilalt decât de propriile greșeli, acolo unde „paiul” din ochiul celuilalt este mult mai mare decât propria „bârnă”.

A fi părinte înseamnă deci, printre multe altele, și a face greșeli, uneori mai grave, alteori mai puţin grave, cu consecinţe mai mari sau mai mici, dar dureros de constant și de frecvent. Felul în care ne raportăm la greșelile părinţilor noștri poate fi pentru copiii noștri o modalitate de a învăţa cum să se raporteze la greșelile noastre și poate chiar la ale lor. Nu ar trebui să uităm niciodată că modelul de familie pe care noi îl oferim este singurul pe care îl vor cunoaște în amănunt până când își vor întemeia propria lor familie.

Tocmai de aceea copiii ar trebui să aibă principii clare de viaţă, criterii obiective pe baza cărora să poată deosebi ce este bine de ce este rău, dar și multă dragoste și har. Însă dragostea și harul, împreună cu principiile corecte, trebuie să fie observate mai întâi în viaţa părinţilor lor.

De ce greșesc părinţii?

Nu este o întrebare simplă. O mulţime de studii și articole vorbesc despre cele mai comune greșeli ale părinţilor. Unii se opresc la șapte, alţii la douăsprezece, alţii la treizeci… (Probabil că, dacă le-am cere copiilor noștri să scrie, ar ajunge la o sută.) Dar sunt foarte puţine informaţii despre cauzele acestor greșeli. Avem nevoie să cunoaștem cauza nu pentru a scuza anumite alegeri greșite, ci pentru a înţelege lupta celuilalt, pentru a iubi mai mult și pentru a-l ajuta, dacă va fi cu putinţă, să depășească această limită.

  1. Nu tot ce pare o greșeală este și în realitate o greșeală. Avem nevoie să deosebim greșelile morale de situaţiile în care avem perspective diferite asupra unor alegeri. De exemplu, pentru un copil poate părea o greșeală faptul că un părinte nu îi permite să meargă în club cu prietenii lui, dar ulterior, reevaluând alegerea părinţilor lui, va constata că a fost totuși o decizie înţeleaptă. Poate că primul pas în înţelegerea celuilalt este să îi oferim prezumţia de nevinovăţie. Nu toate lucrurile pe care le fac ceilalţi și care nu îmi convin sau nu mă avantajează sunt greșeli. Nu toate alegerile celorlalţi care nu se suprapun cu ale mele sunt erori de perspectivă sau drumuri spre nicăieri. Frumuseţea vieţii stă tocmai în multitudinea de feluri în care Dumnezeu conduce destinele oamenilor, atrăgându-i către Sine și ajutându-i să fie o binecuvântare și pentru ceilalţi.
  2. Părinţii greșesc pentru că au o înţelegere incompletă despre ce înseamnă dragostea, protecţia și libertatea. Trebuie să recunoaștem că intenţiile bune nu sunt sinonime cu dragostea. Anumite experienţe de viaţă sau felul în care au fost educaţi – poate lipsa grijii și a atenţiei primite din partea părinţilor lor, poate filmele pe care le-au văzut, poate cărţile pe care le-au citit – îi fac pe unii părinţi să aibă o concepţie greșită despre ce înseamnă dragostea, protecţia și libertatea. Nu există un manual despre cum să iubești, chiar dacă până la urmă viaţa are de-a face mult tocmai cu asta. Noi credem că perspectiva noastră este cea corectă, dar nu ne luăm de multe ori timp să o examinăm și pe-a celorlalţi și nici să încercăm să îi înţelegem. Din păcate, acest tip de atitudine nu înseamnă dragoste. De multe ori credem că inima știe ce, când și cum să iubească, dar aceasta este doar o iluzie, uneori cu consecinţe extrem de dureroase. Biblia este foarte clară în această privinţă. Dragostea este mai mult decât un sentiment, este un principiu care se învaţă și se exersează. Noi nu trebuie să ghicim cum e dragostea. Biblia spune că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8) și că „dragostea […] este împlinirea Legii” (Romani 13:10). Ea este „răbdătoare și plină de bunătate. Ea nu este invidioasă, nu se laudă, nu se manifestă arogant, nu încalcă regulile bunului simţ, nu își urmărește interesele proprii, nu se supără și nu se gândește la ce este rău. Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci este preocupată cu satisfacţie de adevăr. Ea suportă mereu consecinţele, crede totdeauna, speră totdeauna și are o totală răbdare. Dragostea nu se sfârșește niciodată” (1 Corinteni 13:4-8, BVA). Cât despre libertate, tot Biblia spune că ea vine din cunoașterea adevărului (Ioan 8:32) Dacă avem concepţii corecte despre dragoste și libertate, aceasta ne face toleranţi cu ceilalţi și mai apţi să-i convingem și pe ei să și le însușească. Dar trebuie să acceptăm că nu vom putea să-i convingem pe toţi și nici să-i schimbăm pe cei mai mulţi. Așa că tot ce ne rămâne este să îi iubim așa cum sunt.
  3. Părinţii greșesc pentru că acestea sunt limitele lor. Este uimitor că Dumnezeu ne iubește pe toţi, deși ne cunoaște deplin toate defectele. Nu este treaba noastră să îi judecăm pe ceilalţi, nici măcar pe cei pe care îi cunoaștem cel mai bine. Cu toţii avem propriile poveri de purtat, pe care ceilalţi nu le pot purta pentru noi oricât de mult ne-ar iubi. Nu cunoaștem luptele părinţilor noștri, nu cunoaștem eforturile lor sufletești, emoţiile pe care le trăiesc cu intensitate, chiar dacă uneori putem întrezări câte ceva din ele. Ar trebui să cultivăm zilnic obiceiul de a nu-i judeca pe cei dragi, chiar dacă ni se pare că, în locul lor, am fi mai buni. E de ajuns să fim buni în locul nostru. În schimbul emiterii de verdicte, am putea încerca să îi susţinem în luptele lor, să îi încurajăm și să le vorbim frumos. Avem atât de puţin timp de stat împreună, încât nu merită să îl irosim cu ceva ce nu ajută la nimic.
  4. Părinţii greșesc pentru că așa vor. Poate părea greu de înţeles, dar trebuie să acceptăm că unii oameni nu vor să se comporte altfel decât cred ei că este bine. Nu pot accepta niciodată ca ceilalţi să fie altfel, să aleagă altceva, să gândească dintr-o altă perspectivă. Nu știm întotdeauna de ce, dar așa aleg ei. Totuși, dacă Dumnezeu respectă deciziile noastre greșite, cu atât mai mult noi, care suntem greșiţi, trebuie să acceptăm deciziile celorlalţi. Aceasta nu înseamnă că trebuie să acceptăm un comportament violent sau să ne tranzacţionăm valorile despre care știm că sunt bune pentru altele care sunt împotriva principiilor noastre, dar dragostea înseamnă a-i lăsa celuilalt libertatea de a spune da sau nu. Poate că lucrul acesta înseamnă asumarea unor consecinţe, poate că în unele situaţii trebuie să punem anumite limite relaţiei noastre, dar nu trebuie să ne părăsească niciodată „bunătatea și credincioșia” (Proverbele 3:3).

Și dincolo de greșeli

Mulţi dintre noi ajungem uneori, târziu, să spunem ca profetul Ilie: „Nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 Împăraţi 19:4). Până atunci, să nu uităm că am fost învăţaţi de Domnul Iisus să ne rugăm astfel: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiţilor noștri” (Matei 6:12). A ierta înseamnă a exersa dragostea și libertatea, ceea ce, să recunoaștem, uneori îi schimbă pe ceilalţi și totdeauna ne face pe noi mai liberi și mai fericiţi.

Din perspectiva aceasta, greșelile pot fi uneori tot ce ne trebuie pentru reușită.

Articolul este o republicare de pe site-ul Semnele Timpului.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!