Credeți că ne mai ordonă sau poruncește cineva în ziua de azi? Mai trăim noi oare într-o societate atât de restrictivă pentru a ne lăsa intimidați, constrânși, disciplinați sau sancționați prin caracterul imperativ al literei sau al spiritului legii, la nivel personal, cu referire la principii sau moralitate?

 Cu toate acestea, ne izbim în toate direcțiile de o mulțime de noțiuni care au de-a face cu acte normative, reglementări de tot soiul și legi în vigoare, ordonanțe de urgență care ne afectează standardul de viață, reguli de circulație, protocoale, politici interne, manuale de proceduri, conduită și standarde care trasează o sumedenie de direcții și comportamente, asemenea unor indicatoare de bun venit în era civilizată. Dar ați auzit vreodată de vreunul care să le îndrăgească?

            Și totuși, dacă ar fi să răspundem unei întrebări poate puerile, poate profunde, oare care principiu, act normativ, ordin sau decret se dovedește a fi de cea mai mare importanță, suficient cât să-ți trezească admirația, să-ți câștige pasiunea pentru ascultare, să te cucerească efectiv?

  Un episod din Noul Testament (Evanghelia după Matei 22:34-40) relatează o confruntare dintre Isus și farisei. Aceștia l-au întrebat simplu, care este cea mai mare poruncă.

            Întrebarea care îmi vine în minte atunci când aud expresia „cea mai mare poruncă”, este: oare câtor întrebări relevante le putem răspunde? Să încercăm un scurt brainstorming:

1. Oare ce face ca o poruncă să fie mare sau importantă, iar alta nu tocmai mare?
2. De unde competiția aceasta între porunci și curiozitatea de a o descoperi pe cea mai mare?
3. Oare ce ar face căutătorul celei mai mari porunci atunci când a descoperit-o?
4. Care să fie atunci cea mai mică poruncă, dacă există „o cea mai mare”?
5. Cât de importantă trebuie că este legea lui Dumnezeu pentru acela care își pune această întrebare, cu scopul de a se delecta ascultând cu sfințenie de „cea mai mare poruncă”?

            Și lista întrebărilor ar putea continua, atâta timp cât subiectul prezintă interes, iar conștiința încă mai dovedește sensibilitate. Doar că în ziua de astăzi ascultarea este de o relativitate îngrijorătoare, conștiința suferă o desensibilizare pandemică, la fel și credința, valorile și religia – ținta celor mai de temut polemici, întrucât o privează de sacralitate.

            Astfel că preocupările profunde privind ascultarea din inimă, pasiunea pentru Lege, așa cum o expune și psalmistul David în creația psalmilor, în special psalmul 119, poate apărea în zilele noastre doar ca o curiozitate a lumii antice, a vechilor credințe și valori care slabe șanse să mai prezinte vreun interes atât de deosebit și acum în prag de evoluție, ultratehnologie și descoperiri pe toate planurile.

Sau haideți să încercăm o altă abordare. Oare câți oameni „liberi” din zilele noastre adoră obediența, aleargă după obligații de ascultare, caută să primească noi directive, să li se ordone și să execute cu sfințenie? Mai degrabă am spune că tocmai am creat profilul unui individ „sărac cu duhul”. Sau poate că nu. Oare așa să fie și în situația în care ți se deschid ochii și realizezi că tu de fapt asculți de cea mai mare poruncă a unuia care îți dorește moartea, că în realitate tu prin libertinajul pe care ți-l arogi îi îndeplinești zilnic cea mai mare dorință sau efectiv i te închini cu reverență și pasiune.

            Atunci când conștientizezi că ascultarea de o lege sau de alta se află în strânsă legătură cu siguranța ta, cu viitorul tău, îți determină soarta pentru totdeauna, nu prea e de glumit. În acel moment în care ți se deschid ochii și înțelegi că această ascultare de o lege nu este doar o chestiune de viață și de moarte, ci e vorba și de protecție, îți determină fericirea și te modelează pentru o nouă lume, lucrurile capătă parcă o nouă valență și putem discuta și despre pasiune în ascultare.   

            Credeți că ne mai ordonă sau poruncește cineva în ziua de azi? Fără îndoială, iar noi percutăm inconștienți și ne închinăm înaintea lui într-o mie de moduri, îl admirăm efectiv, îi adorăm  imitațiile care sfidează drepturile de Autor și ne amăgește cu o fericire contrafăcută.

            Și totuși, ca să răspundem întrebării cheie, mai este oare cineva care caută cea mai mare sau cele mai mari porunci pentru că simte nevoia de obediență și ascultare?

De mii de ani există o lege imuabilă, iar aceia care i-au descoperit spiritul, au înțeles că de fapt expresia acelei legi nu înseamnă doar protecție din iubire. Pentru acea categorie ascultarea se traduce prin fericire, iar pasiunea pentru ascultare nu este doar un mit dezgropat și expus în muzeul de crezuri și atitudini ale lumii antice. Diferența o face faptul că ei l-au acunoscut pe Autorul legii, pentru că atunci când Isus este întrebat care este cea mai mare poruncă, răspunsul este: „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“.

             În fața unui asemenea răspuns, comentariile sunt inutile.      

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite