Sărbătorile produc o reacție emoțională interesantă în oameni. Cel puțin acelea care sunt considerate a fi cu adevărat sărbători mari. Probabil că este o rămășiță a vechilor mentalități religioase sau superstițioase care așezau unele zile deasupra altora. O anumită aură de sacralitate rămâne chiar și atunci când o bună parte din însemnătate este uitată sau ignorată.

Astfel, măcar la Paști și la Crăciun, tot omul trebuie să se poarte altfel. Să fie mai bun, mai omenos, să rostească cuvinte mai alese, să fie mai darnic. Să fie cea mai bună versiune a sa, scuturată de praful defectelor de caracter obișnuite. Uneori chiar în contradicție cu cine crede el însuși că este cu adevărat. Și, pentru câteva zile pe an, poate reușește, atâta vreme cât nu apar situații tensionate care să detoneze rezervele interioare de frustrare.

Așa că sărbătorile, cum ar fi Crăciunul, ajung să joace rolul unor măști, al unor costume pe care le îmbrăcăm pentru a ne ascunde. S-ar putea să fie în așa fel, încât să arătăm lumii imaginea pe care am vrea să o proiectăm, eul ideal la care nu putem ajunge în viața de zi cu zi. Sau pur și simplu ascundem sub preș slăbiciunile, acceptând să intrăm în rolul zâmbărețului dăruitor, reprezentat de Moș Crăciun.

Cred că, în mod paradoxal, nașterea lui Isus, identificată mai aproape sau mai departe de luna decembrie, a avut un rol invers. Pentru că atunci, niciunul dintre protagoniști nu știa că se găsea în mijlocul unei “scenete”. Își trăiau viața așa cum știau de decenii, iar această venire pe lume a produs tulburare, a încurcat planuri, a dus la hotărâri. În loc să se așeze măști pe față, acestea au fost smulse în mod brutal de către copilașul nevinovat.

Cântăm duios în fiecare an despre locul în care cei doi părinți au fost exilați și în care pruncul a fost adus pe lume. Un grajd, loc de adăpost pentru animale, probabil la marginea orașului. Prinși în febra activităților, atenți la problemele zilei, oamenii nu pot decât să întoarcă spatele acestor doi părinți cu probleme…

Să mai menționăm că ei erau oameni în ale căror urechi se repeta Legea, reamintindu-le să aibă grijă de venetici și de femei neajutorate? Dar, atunci când au dat ochii cu o astfel de nevoie, nu au putut face altceva decât să ridice din umeri și să arate cu degetul ușa de la intrare. O oportunitate de a ajuta pe cineva mai slab a fost pierdută. Ne putem imagina că, din patru hangii, fiecare s-a gândit că celălalt îi va găzdui, așa că, până la urmă, niciunul n-a făcut-o. E pură speculație, dar e un comportament atât de omenesc.

Ce să mai spunem despre Irod? La mai bine de doi ani după naștere, niște magi plini de bogății vin și-i vorbesc despre fiul de împărat născut în țara sa. Irod era genul de rege puternic, căruia îi plăcea să construiască, îi plăcea propriul nume și avea puterea în sânge. O astfel de veste nu-i putea suna bine în urechi. Era o amenințare pentru moștenitorii tronului său.

Așa că minte, le vinde o poveste mieroasă magilor și cere să afle locația exactă a copilului, pentru a elimina o amenințare. Iar când află că aceștia nu s-au întors, comite o faptă abominabilă. Ordonă un masacru al tuturor copiilor de până la doi ani. Adevăratul caracter îi iese la iveală, pus față în față cu ieslea.

Mai rămân și înțelepții, specialiștii în Cuvântul Sfânt. Irod îi convoacă și ei știu să-i răspundă mecanic cu toate profețiile care atestau venirea lui Mesia. Dar în mintea lor nu se face niciun declic. Între cuvântul scris și realitate este o prăpastie pe care ei nu sunt gata să o treacă. Cum are să fie acesta, Cel descris?

Iar la opt zile după naștere, pruncul Isus este adus la templu de către părinții Săi pentru a fi circumcis. Se află în templu, în casa Tatălui, după cum El însuși va declara mai târziu. Dar este doar un alt copilaș printre zeci de bebeluși care plâng și se smiorcăie. Și niciun preot, niciun fariseu nu-i trage de mânecă pe Iosif și Maria, simțind că se află în fața a ceva cu adevărat important. Sunt sclavi ai ritualurilor fără să simtă trecerea Celui în fața căruia se închină.

Nu în ultimul rând, rămâne un personaj colectiv. Atunci când magii aduc vestea nașterii, Irod se tulbură. Alături de el, întreg Ierusalimul (Matei 2.3). Simplu spus, zvonurile au început să circule în oraș, stârnind o rumoare de moment. Oamenii discutau pe la colțuri, poate își aminteau de ceea ce auziseră citindu-li-se. Totuși, nicio evanghelie nu spune că vreun locuitor i-a căutat pe părinți, ca să afle ce-i cu acest prunc. Au fost scuturați de acest breaking news, l-au dezbătut până au epuizat subiectul, apoi i-au întors spatele.

Nașterea lui Isus nu oferă o mască sub care să ne ascundem și să ne prefacem. Ne arată cine suntem cu adevărat. Cei care suntem suficient de zgârciți încât să nu-L primim pe El și pe cei mai neînsemnați frați ai Săi în casele noastre (Matei 25.40). Cei care am prefera să ne ținem de tronul nostru și să-L alungăm departe de lucrurile prețioase nouă. Cei care ne delectăm cu studiu biblic, dar nu aducem în viața cotidiană revelațiile practice. Cei care ajungem nepăsători, blazați, incapabili să mai pricepem minunea harului divin.

Un alt adevăr important pe care l-a rostit Isus la maturitate este că El se va întoarce. Fără aceasta, prima venire ar fi redundantă. Ni se spune că va veni ca un hoț (2 Pet. 3.10). Adică, pe nepusă masă. Isus spune că lumea va mânca, va bea, se va însura până când vor fi puși în fața faptului împlinit (Matei 24.37-39).

La fel ca atunci, venirea lui Isus va da pe față caracterul. Sau, mai degrabă, va valida un anumit tip de trăire. Parabola celor 10 fecioare subliniază diferența. Înaintea unei nunți, 10 tinere așteaptă sosirea alaiului festiv. Toate adorm. Mirele vine pe neașteptate și jumătate dintre ele își dau seama că nu pot intra la petrecere. În ultimul moment căută o salvare ce nu mai poate sosi (Matei 25.1-13). Încă nu ne găsim într-un astfel de ceas. Și, pentru a fi încadrat în categoria fecioarelor înțelepte, nu e suficient să fii mai bun, mai darnic, mai zâmbitor câteva zile pe an iar în restul timpului să “fii tu însuți”. O cale bună pentru a încerca să trăiești diferit este să vezi care sunt motivele pentru care Fiul lui Dumnezeu a hotărât să se întrupeze, să fie așezat în ieslea animalelor. Să nu-L privim ca pe un simplu ornament de pus sub un brad, ci ca pe un Învățător care vrea să ne bucurăm veșnic de venirea Sa în întunericul Betleemului.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite