fbpx
De zi cu zi

Credința brățară de aur sau aurită?

By

Unul dintre lucrurile pe care le învățăm pe măsură ce ne maturizăm constă în faptul că suntem într-o cursă contra timpului. Nu avem timp să facem tot ceea ce credem că trebuie făcut și, de multe ori, aceasta înseamnă să sacrificăm ceea ce ne-ar plăcea să facem. Suntem puși în fața unor liste, de pe care trebuie să tăiem activități necesare, pentru a putea rezolva ceva mult mai presant.

Un semn al ”schimbării vremurilor” este dat de locul credinței în acest carusel al ”tăierilor”. În trecut, credința ocupa un loc fruntaș, greu de descalificat. Tot ceea ce făceau înaintașii noștri era construit în jurul bisericii și indicatorilor temporali impuși de aceasta. Așa că, dacă era nevoie să renunțe la ceva, trebuințele de natură profană erau primele care erau șterse fără drept de apel.

Odată cu procesul secularizării, această ”ordine” a fost răsturnată. Trăim vremuri în care biserica rămâne o realitate a minoritarilor. Chiar și în rândul care se proclamă a fi credincioși, se constată faptul că un mic procent împlinește cu adevărat cerințele credinței. Ceilalți își fac loc pentru aceste nevoi spirituale într-un program încărcat, în care se simt obligați să îi facă loc și lui Dumnezeu.

Isus anticipează această dilemă în două parabole scurte,  consemnate în Evanghelia după Matei, capitolul 13. Aș vrea să acordăm atenție celui de-al doilea scenariu propus de Mântuitor.

Un negustor, un om priceput, umblat prin lume, cu gusturi alese și ochi încercați. A văzut de-a lungul timpului cele mai frumoase mărgăritare, dar simțul rafinat al valorii l-a ajutat să facă față pericolului de a se lăsa indus în eroare. Iată un om care nu poate fi păcălit când vine vorba de identificarea și aprecierea valorii.

Într-o zi, acest om găsește un mărgăritar de mare preț. Ceva deosebit, singular. Vinde toate posesiunile sale și, cu suma obținută, cumpăra perla (Mat 13.45-46).

Poate părea un comportament cel puțin neobișnuit, având în vedere că Isus nu afirmă că mărgăritarul găsit era cel mai valoros diamant. Era totuși ”de mare preț” și, cu siguranță, specialistul în pietre prețioase nu se putea înșela. Dar parcă de la a râvni acea perlă, până la a vinde tot e un drum lung. Pe care negustorul îl face fără să ezite.

Cred că paralela este ușor de înțeles. Așa cum negustorul descoperă perla, tot așa omul care caută adevărul descoperă Evanghelia și promisiunile lui Isus. Și e dispus să facă orice pentru a intra în posesia oportunității de a-l avea pe Isus în viața sa. Mulți dintre cei care se convertesc trec prin această experiență și dau la o parte orice relicvă a trecutului. Însă, cu timpul, dacă nu există veghere continuă, chiar și cei convertiți pot să devină imuni la aceată bucurie copilărească ce a marcat descoperirea mărgăritarului.

Lectura acestei parabole poate fi făcută și prin prisma dragostei. În discursurile profeților din Vechiul Testament, Dumnezeu apare ca un logodnic gelos și înșelat de Israelul prea ușor de tentat de alte oferte.

Oricine a fost/ este îndrăgostit poate înțelege reacția negustorului în fața mărgăritarului de mare preț. În momentul în care îndrăgostitul realizează că persoana care-i încălzește inima este deosebită, restul lumii pălește în jurul ei, revelând valoarea de perlă a acesteia.

Revenind la dimensiunea spirituală a parabolei, reacția negustorului este a ceea a credinciosului care își dă seama că, dintre toate obiectele prețioase ce strălucesc în jurul lui, nimic nu strălucește mai tare decât viața trăită cu Dumnezeu.

Și atunci renunță la orice îi stă în cale, șterge de pe listă, dă de o parte tot ceea ce îi poate fura timpul destinat modelării unei vieți în direcția sfințirii. Pentru aceasta e nevoie, pe lângă entuziasmul generat de găsirea mărgăritarului, și de disciplina necesară reordonării priorităților.

Credința poate fi un accesoriu valoros, ca o brațară de aur, care, din nefericire, poate fi dată jos atunci când devine incomodă. Fiecare creștin se poate trezi într-o situație similară, găsindu-și loc pentru nevoile materiale și împingând în spate nevoia de Dumnezeu.

Atunci când credința devine ceva vital, pentru care suntem în stare să vindem tot ce am acumulat, atunci putem face un pas mai departe și mai adânc înspre o viață plină. În ciuda circumstanțelor care ne asaltează, putem găsi pacea și echilibrul pe care doar trăirea sub privirea lui Dumnezeu îl poate aduce. O fericire care crește în fiecare zi și care nu se va opri până la porțile Împărăției Sale.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!