Aș vrea să pornesc de la o idee pe care am văzut-o plutind în spațiul digital și care mi-a atras atenția. De multe ori, ceea ce găsim în astfel de spații nu este productiv sau folositor, dar sunt situații în care acest tip de lectură ne poate îndemna să privim mai atent la gândurile noastre, motivându-ne să ne exprimăm intențiile, mai ales când ne sunt contrazise credințele sau filozofia de viață.

            Ceea ce am citit sună cam așa, într-o parafrază și traducere grăbite: nu ceea ce crezi te face un om mai bun, ci ceea ce faci. Este destul de ușor de înțeles, atât în ceea ce privește mesajul direct, cât și în ceea ce privește mesajul subtil. O putem înțelege ca pe o reacție născută din experiența cuiva care s-a confruntat cu un om al credinței care nu s-a temut să-și facă mărturia publică. Deși astfel de vorbe provin dintr-o experiență specifică, ele prind pentru că se aplică într-un mod general.

            Și este ușor să ne imaginăm o astfel de persoană care-și poartă ostentativ crucea la vedere. (Ne referim aici la sensul metaforic al expresiei, nu la imaginea unui pandativ fizic.) Îi cunoaștem pe oamenii al cărui comportament se dezvoltă în principal în jurul credinței lor. Aici ar putea fi observată o capcană, dat fiind faptul că există două grupe: unii care au credință și alții care mimează credința.

            Cel mai probabil originea acestei fraze se găsește la intersecția acestor comportamente. Unul care nu crede și îl observă atent pe acela care se bate cu cărămida în piept că este creștin. Ține Biblia în mâna dreaptă, vorbește într-o manieră care pare sfântă, mereu gata să scoată o predică din mânecă, dar nu a fost văzut vreodată făcând o donație sau oferindu-se să facă o faptă bună, oricât de măruntă.

            Dacă punem problema în acest fel, ne putem trezi de aceeași parte a baricadei cu  necredinciosul. O astfel de expresie putea la fel de bine să fie spusă de către Domnul Christos. De fapt, El chiar a rostit cuvinte asemănătoare. Poate că sună ciudat în urechile noastre, dar Dumnezeu este de acord. Nu ceea ce credem ne face mai buni, ci ceea ce facem.

            Să ne gândim la una dintre cele mai faimoase parabole, cea a samariteanului milos. Omul bătut zace într-o baltă de sânge, iar pe lângă el trec elitele religioase care-l ocolesc cu grijă în drumul spre Templu. Isus dezaprobă comportamentul lor. În altă parte, El afirmă că “nu oricine zice Doamne, Doamne”, are un loc asigurat în Cer (Mat. 7.21). Să nu uităm faimoasa mustrare a celor care dau zeciuială din  izmă, chimen și mărar, dar uită să facă faptele elementare ale Legii (Mat. 23.23).

            Nu e greu de acceptat acest lucru. A declara credința este ușor, mai ales când acest act nu are consecințe periculoase, asociate sancțiunilor. Când majoritatea gândește într-un anume fel, este tentant să ne asociem și noi acestora. Mulți creștini intră în această categorie, simțind că este bine să se proclame ca atare și, mai mult, să adopte o atitudine de credincios luptător și incisiv, chiar dacă, dincolo de învățături abstracte, nu s-ar obosi să ridice un deget pentru a ajuta pe un străin.

            Există și un revers al medaliei, în ceea ce privește expresia. Nu ceea ce crezi, ci ceea ce faci te face un om mai bun. Este importantă credința noastră. Tot ceea ce facem are la bază o anumită credință. Ne trăim viața formându-ne un crez sau adoptând unul care ni se pare mai apropiat de realitate.

            Astfel, fiecare face ceea ce crede că este de cuviință. Nu fură și nu înșală, pentru că știe că este rău. Credința anticipează acțiunile. Dacă am trăi într-o societate în care furtul nu ar reprezenta o ilegalitate, ce ne-ar opri să fim niște hoți? Dacă viața umană nu ar avea o valoare mare, ce ne-ar împiedica să fim criminali? Faptele pornesc de la ansamblul adevărurilor despre lume, pe care le considerăm a fi fundamentale.

            De aceea unii oameni aleg să meargă la biserică sau să se abțină de la anumite comportamente. Faptele vin în urma credinței. Toți oamenii sunt credincioși, de la cel mai neprihănit om până la cel mai brutal. Cu toții credem ceva și în cineva.

            Poate rămâne întrebarea dacă un creștin este mai bun decât alte persoane? Omul care crede și face conform cu ceea ce crede, reprezintă varianta dorită, proiectată pentru aceia care se dedică lui Dumnezeu. Este tentant să privim la alți oameni și să-i cântărim după faptele lor, pentru că ele arată scopul credinței lor. Credința fără fapte este moartă, după cum spune apostolul Iacov (Iacov 2.26).

            Dumnezeu nu ne-a lăsat pe Pământ ca evaluatori ai celor din jurul nostru. Putem oferi sprijin și sfat, dar, dacă citim bine Evangheliile, vedem ghidul de procedură în ceea ce privește credința și faptele; în primul rând, să ne uităm la noi înșine.

E ușor să spunem despre alții că sunt nepotriviți sau ipocriți, dar orice om poate cădea în această capcană, dacă nu este atent. Cel mai important este ceea ce facem cu credința pe care o avem.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite