De zi cu zi

Credință de neînchipuit

By
Getting your Trinity Audio player ready...

Una dintre afirmațiile cunoscute și controversate ale Noului Testament a fost pusă pe hârtie de către apostolul Pavel. Aproape de sfârșitul epistolei sale către biserica din Roma, printre nenumăratele sfaturi și îndemnuri, notează următoarele cuvinte care vor fi înțelese și aplicate în felurite moduri: ,,Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia…”(Rom. 12:2 p.p.).

Este genul de afirmație care până la un punct pare evidentă, creștinii fiind diferiți față de lume, dar atunci când vine momentul să o aplicăm la nivel practic, apar problemele. Ce înțelegem prin această potrivire, asemănare, copiere, acomodare cu chipul unui veac? Care sunt limitele și cât de stricte sunt ele? Unde facem distincția între ceea ce spune Dumnezeu și ceea ce ni se pare nouă că este un chip al veacului?

Nu putem găsi un răspuns simplu, iar spațiul nu e suficient pentru a destrăma întregul ghem al problemei, dar putem să ne poziționăm măcar pe direcția unei meditații eficiente și folositoare la nivel spiritual. Am putea începe gândindu-ne ce însemna pentru cei care auzeau epistola prima dată. Ce înțelegeau ei prin acest îndemn?

Ne putem imagina că era asta îi împiedica de exemplu să participe la luptele de gladiatori sau putea întări o interdicție în ceea ce privește închinarea la împărații romani deificați. O respingere a unor idealuri despre ființa umană considerate normale în mentalitatea greco-romană. Anumite slujbe care trebuiau privite ca fiind respingătoare. O trăire comunitară care să adâncească legăturile de încredere, dragoste și ajutor reciproc.

Datele istorice, oricât de puține ar fi ele, ne arată că primii credincioși ieșeau în evidență în marea mulțime a populației imperiale romane. Erau destul de diferiți ca în Antiohia să fie numiți pentru prima dată de-ai lui Christos, creștini. Și era un stindard de onoare să accepte această separație de restul populației păgâne.

Acest sentiment s-a perpetuat de-a lungul celor două mii de ani de la formarea primelor grupe de ucenici. Porunca lui Pavel a răsunat mereu chiar dacă a luat forme diferite. Întotdeauna era un semn pentru a face un pas în spate și a nu fi asemănători celor din afară. Firește, tentația de a imita era mare, uneori tiparele culturale erau aplicate în mod natural, stârnind totuși o opoziție, iar în prezent mesajul este puternic într-o civilizație secularizată care macină prezența și interesul enoriașilor pentru serviciile divine.

Această idee este înțeleasă ca un semnal de luptă. Dacă noi vom rămâne diferiți de lume atunci se va produce o schimbare, o revigorare spirituală. Atâta vreme cât semănăm prea mult cu forma contemporană a civilizației, suntem în pericol să ne pierdem și noi în irelevanță. Așa că trebuie să ne arătăm diferențele. La fel ca unele grupări religioase de pe timpul lui Christos, astăzi unii credincioși pun în primul rând accentul pe partea vizuală a nepotrivirii, ca emblemă și dovadă a unei diferențe.

După cum spuneam, răspunsul la această întrebare este unul care necesită un plonjon mai adânc în acest subiect și în același timp intenția articolului nu este pur și simplu de a așeza o listă de lucruri pe care trebuie și nu trebuie să le facem pentru a nu fi după chipul lumii. Credinciosul este invitat să se cerceteze, să-L caute pe Dumnezeu și să-L înțeleagă pentru a descoperi el însuși ceea ce este sau nu este pe placul Său.

Totuși, putem stabili câteva direcții de gândire. Pentru că apostolul Pavel nu poate fi acuzat că este prea abstract sau că oferă indicații fără acoperire. Un creștin și biserica în sine are suficiente căi prin care se poate separa de lume și care să nu facă apel la felul în care se îmbracă, ce mănâncă sau nu mănâncă sau ceea ce vizionează. Acestea sunt necesare, dar până la un punct, superficiale. Și ar putea să devină o piedică. Zecimea din izmă și mărar (Mat. 23:23) era necesară, dar a fost criticată de Christos pentru că a înlocuit aspectele relevante ale credinței, călcate în picioare de oamenii spirituali ai timpului Său.

Prima modalitatea de a nu ne potrivi chipului veacului este de a nu avea valorile sale. Aruncând o privire asupra formelor moralității vom găsi similarități în cadrul mai multor tradiții și filosofii. Aceasta poate să-l îndemne pe creștin să sublinieze punctele comune. Totuși, la fel de multe sunt aspectele divergente. În curând se vor transforma în două linii paralele. Unii creștini tânjesc după ele și fac tot posibilul pentru a le îmbina într-o nouă evanghelie care Îl va așeza pe Christos într-o poziție inferioară, cedând locul unei noi închinări profund secularizate.

O altă cale prin care nu vom avea chipul veacului este a nu pune preț pe succesul acestuia. Fiecare epocă și civilizație creează un anumit tip al omului care reușește în viață. Acela devine un model care trebuie imitat pentru a putea spune la rândul tău că nu ești un ratat. Ce faci însă dacă acele cerințe vin în contradicție flagrantă cu învățătura Evangheliei? Uneori, pentru a nu avea chipul veacului trebuie să fii sărac și ridiculizat de cei care stabilesc standarde în afara cercului credinței.

A nu fi prinși în disputele veacului este o altă cale prin care ne putem separa. Conflictele sunt inevitabile atâta vreme cât vor apărea mai multe opinii divergente. Secole la rândul au avut în centru dileme teologice, ajungându-se chiar la conflicte armate. Astăzi, altele sunt punctele de presiune și ar putea să ne mire că găsim bisericile rupte în două din cauza unor astfel de controverse. Nu putem să ne evacuăm cu totul din lume, dar nici nu trebuie să luăm parte la bătălii care nu ne ajută deloc în creșterea spirituală și care pot păta imaginea bisericii pentru un câștig temporar.

A patra cale de a fi diferiți este de a nu avea îngrijorările lumii. Teama este inerentă pentru cei care nu cunosc viitorul. Și aceasta poate duce la alegeri foarte proaste, făcute ca urmare a unui răspuns emoțional, pripit. Creștinul nu trebuie să se îngrijoreze știind că Dumnezeu îi păzește pașii și că Domnul său a ieșit dintr-un mormânt ca dovadă a puterii misiunii Sale. Viața și destinul său veșnic nu se află în afara atenției divine.

Ultimul aspect de care ar trebui să ținem cont pentru a nu fi în asentimentul veacului este acela de a nu ceda întâietatea identității noastre de creștin. Tentația permanentă este de a ne găsi un loc în roata vieții și a ne vedea de existența noastră, trecând prin stadiile obișnuite ale dezvoltării, fără a căuta exercitarea credinței. Ea nu-și are loc în programul aglomerat al zilei. Uitând cine suntem cu adevărat, de ce ne-a mântuit Christos și care este scopul nostru, vom ajunge cu ușurință să ne asemănăm cu orice alt locuitor al pământului care n-a deschis vreodată o Biblie.

Acestea sunt direcții, indicații spre uși care trebuie deschise. E datoria fiecărui creștin să înțeleagă acea poruncă, dar ar fi folositor să o înțeleagă și să o aplice într-un mod profund, capabil să schimbe interiorul ființei sale pentru a crea mentalitatea tipică a unui ucenic.

În final două gânduri despre context. Ne-am putea întreba de ce scrie Pavel acest îndemn? Răspunsul vine în continuarea versetului citat: ,,..ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu…”(Rom. 12:2 u.p.) Cine se potrivește cu lumea ajunge în pericolul de a nu discerne îndemnurile lui Dumnezeu în viața sa. Riscul derivei este mare, de aceea e cazul să tratăm cu seriozitate acest îndemn și să lucrăm la temeliile așteptărilor și motivațiilor noastre.

Privind contextul mai larg, din această secțiune a Epistolei până spre final, Pavel lansează o avalanșă de îndemnuri și sfaturi practice despre purtarea creștinilor în lume. Odată ce intri în biserică este nevoie de o corectare a direcției de mers și a obiceiurilor înrădăcinate. Scopul este de a-L reprezenta pe Christos tot mai fidel, zi după zi. Important este că totul începe cu acest îndemn: ,,..nu vă potriviți chipului veacului acestuia…”(Rom. 12:2). Abia apoi încep lucrările de renovare ale sufletului. Și fără a asculta de el, este imposibil să înceapă.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Skip to content