Credința este văzută ca o punte, un pod care ne conduce dintr-o parte a vieții în alta. Punând accent pe ideea de alegere, un om hotărăște că este de preferat să-I slujească lui Christos decât să continue același stil de viață care nu-i oferă suficientă împlinire și pace sufletească.

Aceasta presupune și o ruptură, chiar dacă nu toată lumea înțelege în aceiași termeni separarea de lume, văzută ca stăpânirea lui Satan. Apostolul Pavel spune la un moment dat că este datoria creștinului să o rupă cu păgânătatea și poftele lumești (Tit 2.12), însă linia care demarcă cele două împărății este așezată arbitrar. Unii preferă o versiune a credinței care să cuprindă cât mai multe din beneficiile profane, iar alții urcă miza până la un puritanism reprezentat de abstinență și reținere.

Până aici totul e ușor de înțeles. Fiecare își recunoaște cele două părți ale vieții și punctul în care au trecut de partea lui Dumnezeu. E o imagine biblică și probabil cea mai plastică comparație este cea cu experiența lui Iacov-înșelătorul care primește un nume nou, Israel- Cel ce luptă cu Dumnezeu (Gen 32-28).

Dar odată ce acceptăm această evoluție spirituală putem cădea cu ușurință într-o prejudecată care ne poate afecta felul în care ne trăim viața. Pentru mulți acceptarea credinței este un sfârșit. Este finalul maratonului și consideră că au primit deja cununa. Greul de acum au trecut imediat ce au ieșit din apa botezului și au început să frecventeze serviciile divine ale unei biserici.

Asta ar putea însemna în același timp că nu este neapărat nevoie să ne mai batem atât de mult capul cu unele aspecte practice. Interesul nostru se concentrează pe împlinirea ritualurilor religioase care ne dau asigurarea că suntem oameni buni și că obținem apreciere din partea lui Dumnezeu. Facem tot posibilul pentru a încadra mersul vieții noastre în limitele învățăturilor biblice și lucrăm la imaginea noastră de om evlavios, pios.

Aceste direcții nu sunt deloc rele, dar nu surprind tabloul credinței în întregime. Mai ales dacă ne gândim că de fapt intrarea în credință nu înseamnă un sfârșit, ci un alt început. Nu putem să ne relaxăm sau să depunem eforturi doar pentru bifarea unor ritualuri și formarea unei personalități religioase.

Făcând asta foarte ușor ne găsim pe panta fățărniciei și a dezamăgirii. Pentru că dincolo de ceea ce suntem învățați să facem pentru a fi prezentabili la biserică, rămâne viața noastră privată care de multe ori lasă de dorit. Am crezut că odată botezați toate aceste lucruri vor fi resetate pe o frecvență edenică, dar nu este așa. Chiar dacă mergi săptămânal la biserică asta nu înseamnă că automat devii un om mai bun.

Omul credincios se regăsește într-un conflict continuu pentru a nu pierde legătura cu lucrurile spirituale și a nu aluneca înapoi într-un stil de viață profan. Pe lângă aceasta încearcă să-și modeleze caracterul în așa fel încât să se asemene cu Isus cât mai mult cu putință. Dar aceasta ia timp.

Doar dacă ne gândim la câteva dintre roadele Duhului (Gal. 5) ne dăm seama de acest lucru. Pentru a înțelege dragostea și a o trăi pe deplin se cere timp și o adâncă cercetare de sine. Pacea nu se poate obține de pe-o zi pe alta mai ales dacă ești o persoană asaltată de stres. Bucuria nu ne este îndesată pe gât dacă ani de zile am fost o persoană morocănoasă ce găsea plăcere în a scoate în evidență părțile negative.

Descoperirea identității noastre și relațiile cu ceilalți nu se înnoadă de la sine doar pentru că purtăm numele de creștin. Nu sunt un bonus automat pe care îl câștigăm dacă venim la biserică. Trebuie să luptăm pentru ele și apoi să luptăm pentru a le păstra. Ele iau formă și capătă profunzime odată ce ne deschidem mintea influenței cerești și căutăm să studiem valorile biblice pe care apoi le aplicăm în cotidian.

Nu e greșit pentru un credincios să recunoască că este bolnav, că nu e perfect și că nu înțelege cum să-și manifeste credința în fiecare domeniu al vieții. Am creat așteptarea falsă că biserica este plină de sfinți, când de fapt fiecare purtăm cu noi poveri și traume de care nu putem scăpa cu ușurință. Ideal ar fi să găsim o comunitate cu alți credincioși realiști și evlavioși care să ne poată îmbrățișa și încuraja să mergem mai departe pe drumul credinței, nu să renunțăm.

Dincolo de toate acestea este speranța că toate aceste încercări pot fi depășite pentru că alături de noi este Isus. El ne-a chemat în noua viață și asta înseamnă că într-o bună zi vom deveni ființe noi care au reușit să-și învingă defectele și tentațiile care ne-au asediat ani de-a rândul. Aceasta nu se va întâmpla doar pentru că am intrat în biserică sau respectăm unele obiceiuri sfinte, ci pentru ajungem să trăim adevărul Evangheliei natural, în fiecare zi.

știri în care afli cum într-o parte a lumii copiii sunt uciși pe bandă rulantă din ambițiile unor lideri ce se cred nemuritori, cum în alt colț al lumii alți copii mor de foame și de sete, cum în altă zonă sunt exploatați și munciți, și cum într-o țară ce se vrea a fi liberă un copil revoltat își exprimă frustrarea adolescentină deschizând focul și ucigând la întâmplare optsprezece elevi și profesori, nu poți să nu te îngrozești și să nu înțelegi că viața e scăpată de sub control.

          Dacă ne referim la aspectul civic și la viața socială, nu este necesar un studiu pentru a înțelege ce-și dorește lumea cu adevărat și nu este greu să intuim nevoile lăuntrice ale oamenilor, de a avea pace în suflet, de a conviețui fără griji cu privire la siguranța copiilor în locurile și în instituțiile publice, dar mai presus de toate, siguranța zilei de mâine și succesul zilei de azi, înlăturarea oricărei temeri în această direcție.

          Întrebarea cheie care se naște în acest context este de asemenea destul de ușor de intuit: care este sursa siguranței într-un context atât de turbulent, cum ne-am putea calma atunci când informațiile de război pe orice plan predomină, iar viața este trăită ca într-o dramă de suspans și palpitații în care actanții mor pe sărite?

          Mulți oameni poate că se întreabă unde este Dumnezeu în aceste clipe și cu ce se ocupă, dacă într-adevăr există. Bună întrebare, chiar vă învit să ne oprim asupra ei și să o abordăm cu atenția cuvenită. Și da, se pare că El este singura soluție la dezastrele umanității și Singurul care ar putea interveni, dar cum Îl putem cunoaște noi oare pe Dumnezeu și de unde Îl putem studia pentru a-I afla preocupările, este oare pasionat de război de se joacă cu oamenii asemenea unui jucător pe o tablă de șah?

          Vă invit să deschideți Sfânta Scriptură și vă lansez niște provocări. În Biblie veți putea citi despre caracterul și natura lui Dumnezeu și vă provoc să citiți în întregime acel context în care Dumnezeu le transmite oamenilor printr-un prooroc că interesul Său nu este disperarea oamenilor, ci El are „gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde”. Așadar nădejdea, sau speranța la care ne îndeamnă Dumnezeu este ea conectată și la vremurile pe care le trăim?Apoi ce anume să sperăm când putem vedea oameni cum ne mor alături?

          Viața și moartea sunt tot în mâinile Sale, chiar dacă unii lideri ambițioși se joacă „de-a dumnezeirea”, în cele din urmă tot în palma Sa ajunge fiecare suflet și tot El este acela care le redă suflare de viață.

          O altă provocare pe care v-o lansez este să culegeți toate pasajele de la un capăt la celălalt al Bibliei în care se vorbește despre o viață nouă, un pământ nou dincolo de viața aceasta și să dovediți că vremurile acestea tragice în realitate nu sunt scăpate de sub controlul și providența divină, ci în realitate sunt exact sunt ceea ce este profetizat și trebuia să se întâmple, veți găsi pe paginile Scripturii și acest răspuns.

          Trăim o realitate tragică, însă Dumnezeu trăiește o altă realitate și interpretează tragedia noastră ca pe o normalitate. Creștinii consacrați de asemenea trăiesc o altă realitate, ci nu tragedia în care sunt prinși actorii acestei scene, ci ei așteaptă „ceruri noi și un pământ nou în care…” a se găsi continuarea. Dumnezeu ne provoacă să începem o viață nouă întrucât Hristos s-a înălțat, deci trăiește.

           Haideți să ne înălțăm și noi natura printr-un refresh sau o reînnoire a perspectivelor, a așteptărilor și a intereselor cotidiene, până nu ne stingem și noi asemenea actorilor fără speranță de pe scena vieții.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite