Printre cele șapte minuni ale lumii antice, statuia lui Zeus din Olimpia plămădită de Phidias era o bijuterie. Înaltă de paisprezece metri, sculptată în fildeș și ornată cu aur era o reprezentare gigantică a zeului suprem al panteonului grecesc. În spatele acestui uriaș efort creator și financiar se ascunde dorința de a oferi un chip maiestuos zeului căruia i se închinau.

Nu era nimic neobișnuit pentru acea epocă a credinței timpurii să captureze în  materie ceea ce înțelegeau ei ca fiind divin. La fel făceau egiptenii, mesopotamienii și toate celelalte popoare răspândite pe fața pământului. Era de așteptat să etalezi în fața lumii cele mai bune trăsături ale zeului tău.

Această tendință m-a dus cu gândul la o imagine. Am conceput-o în minte ca pe o parafrazare a unui foarte cunoscut proverb: Spune-mi ce dumnezeu slujești ca să-ți spun ce fel de credincios ești.

Credem că Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea noastră, chiar dacă nu înțelegem cu toții la fel Cine este Creatorul. Dar este adevărat că fiecare dintre noi avem o credință care se naște și este hrănită din caracterul celui Prea Înalt. E adevărat, e o afirmație generală și există numeroase excepții, dar putem accepta cel puțin esența expresiei.

Timpurile încearcă să-L schimbe pe Dumnezeu. Nu trebuie să mergem mai departe de persoana lui Isus pentru a ne convinge de acest lucru. Cultura și curenții dominanți încearcă să îl integreze în crezul lor, scoțând în evidență acele lucruri care sunt pe plac acesteia. Așa am ajuns să avem un Isus războinic, pacifist, comunist, anarhist, rebel sau reprezentant al puterii.

 Dincolo de aceste interpretări vremelnice rămâne însă esența Omului surprinsă în mărturia evanghelică. Și aici ajungem la miezul meditației. Cum arată Dumnezeul nostru? Nu știu dacă există creștin care să nu dorească să poată citi mai multe întâmplări notate din viața Sa, dar trebuie să ne mulțumim cu esența cuprinsă în cele patru evanghelii.

Așadar, cum alege Isus să ni se prezinte? E o imagine complet atipică, neașteptată. Vedem un Dumnezeu hoinar, în sandale, care ia la pas cetățile Israelului pentru a vorbi despre o Împărăție ce va să vină. Un Dumnezeu care transpiră, căruia îi e foame, cere apă și cu greu găsește o casă unde să-și poată așeza capul. Un Dumnezeu care plânge pentru cei care-L resping, care se bucură în fața frumosului și nu ezită să-și murdărească mâinile pentru prietenii Săi.

E un portret în fața căruia te cutremuri. Nu e deloc ceea ce credeai. Până și astăzi credincioșii sinceri preferă imaginea de piatră care seamănă mai mult cu Zeus din Olimp decât cu Isus din camera de sus. Un Dumnezeu care tună și fulgeră de pe munți e mai ușor de digerat decât unul care își leagă ștergarul în jurul mijlocului și spală picioarele celor care-L vor trăda în câteva ceasuri.

Asta poate și pentru că ne-ar plăcea și nouă să fim la fel. Ca toți să se închine la picioarele noastre, să tremure când suntem nefericiți și să fie trăsniți când ne greșesc. Și de atâtea ori de-a lungul istoriei religia a devenit o bâtă însângerată prin care s-a impus un adevăr asupra celor care nu doreau decît să slujească după cum credeau ei.

Când ni se cere să fim ca Dumnezeul nostru ajungem să dăm înapoi. Pentru că nu e deloc ușor ca tu să fii acela care dă și nu primește. Nu ne place când ni se cere să ascultăm, să ne sacrificăm timpul, energia, dragostea când știm că s-ar putea să nu primim nimic în schimb. Nu e ușor să-i vezi pe oameni cum i-a văzut Isus, pentru că El a pus pe plan secund tot răul din noi și a privit potențialul lor.

Desigur Dumnezeu nu poate fi limitat doar la natura umană a lui Isus. El este de asemenea și Cel care ține universul laolaltă, Cel care judecă și așa mai departe. Dar Isus din Nazaret este emblema pe care o arată lumii. Așa l-au știut cei din vremea Sa, de la marele preot la ultimul țăran palestinian. Și tot așa îl poate cunoaște fiecare om, credincios sau nu, de două mii de ani.

E greu să urmezi un Maestru care trasează o cale atât de tumultoasă. E mai ușor să produci un Dumnezeu tolănit pe un tron, pe care trebuie doar să-l lustruiești din când în când și care îți va oferi tot ce ai nevoie. Dar acela e cu adevărat un basm plăsmuit de mintea umană. Dumnezeul cel viu a dat totul, până și ultima suflare, pentru moștenirea Sa și pentru bucuria supușilor Săi. Exemplul său ar trebui să ne motiveze să ne trăim credința cu același respect și dedicare ca El.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite