Din primul moment când izbucnește o criză, foarte repede se formează tabere. Evenimentele mari, zguduitoare, nasc dezbateri pentru că ele nu răsar dintr-o singură cauză. Și acum social media ne ajută și pe noi, cei care avem opinii, să ne exprimăm. De foarte multe ori dialogul se înăsprește și nu ținem cont de limitele interacțiunii civilizate.

Probabil războiul e acel tip de criză care stârnește reacții aprinse. Oamenii aleg pe cine să susțină și pe cine să blameze. Timpul e ocupat cu strângerea de informații care să ajute ca tabăra lui să câștige. Dialogurile online sau offline se transformă în partide de tenis în care argumentele sunt aruncate dintr-o parte în alta ca mingile.

Chiar și unii creștini se angrenează în astfel de dueluri care sunt departe de a fi constructive. Ne înfierbântăm, ținem cu o parte sau alta, de parcă ar fi un meci de fotbal și devenim ultrași pentru tabăra noastră. Mă gândesc dacă aceasta ar trebui să fie atitudinea cuiva care se proclamă a fi ucenic al lui Iisus.

Apostolul Petru întreabă retoric într-o epistolă a sa, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, în aceste zile pline de tensiune și agresiune (2 Pet 3.11).  Dacă ar trebui să dăm un exemplu, cum ar fi acesta? Trebuie să dăm dovadă de mai mult zel lumesc, amestecând credința cu politica sau să adoptăm o altă atitudine? Cum s-ar ruga creștinul care trăiește zile de război?

Cred că în primul rând ar trebui să se roage pentru mai multă dragoste. Războiul prin natura sa divide, naște ură. De aceea și noi putem cădea ușor în capcana tribalismului. Dar noi ar trebui să dăm dovadă de empatie în fața unei situații catastrofale. Raportat la evenimentele actuale, am putea spune că România și-a deschis brațele cu compasiune față de refugiații alungați de bombe și tancuri. Dincolo de orice binecuvântare a buzelor, mâna întinsă a însemnat Evanghelie pentru aceștia.

Dar nu ar trebui să-i uităm pe ceilalți, pe dușmani. E mai greu să ne rugăm pentru ei, având în vedere că aceștia au degetul pe trăgaci. Zilele acestea, în frenezie, s-a pus semnul egal între un regim politic și un popor. Facebook, luat de val, a permis chiar folosirea de invective la adresa unei întregi națiuni. Între timp și-a întors decizia. Noi nu trebuie să cădem în capcana aceasta. Și ei sunt oameni pentru care Christos a murit pe cruce și de aceea putem mijloci și pentru aceștia.

În al doilea rând ar trebui să ne rugăm pentru claritate. Într-un conflict se vorbește despre ceața războiului (fog of war). Confruntarea are și un aspect psihologic, vrea să ne câștige mințile, să dovedească dreptatea cauzei. Un întreg arsenal se coagulează din cuvinte pentru a ne înmuia sufletul. Și de multe ori folosim gloanțele acestea pentru a ieși triumfători în dezbaterile noastre.

Dacă alegem să vorbim ar trebui să o facem având convingerea că ceea ce spunem e susținut de adevăr și că are un sens mai înalt decât o simplă ceartă de cuvinte. Avem nevoie de înțelepciune pentru a distinge din șuvoiul de informații, ceea ce este veritabil. Dumnezeu dă cu mână largă înțelepciune (Iac 1.5). Trebuie să fim dispuși să o cerem.

Cel mai mult ar trebui să ne rugăm pentru pace. Oricât de aproape am fi geografic, suntem departe de cuptorul încălzit de șapte ori al frontului. Nu avem acel gol în stomac când un obuz explodează și nu am ținut de mână pe cei dragi, știind că dacă-i scăpăm ar putea rămâne în urmă. Nu am strâns o armă în mână pătrunzând într-un teren străin și înșelător.

Dumnezeu se prezintă ca Domn al păcii, deși tronează deasupra unei lumi în război. În harul Său, ne lasă liberi să alegem, chiar dacă de prea multe ori ne lăsăm pradă instinctelor și ambițiilor vanitoase. Dar El poate să aducă la lumină căile prin care oamenii păcii să oprească flacăra dezlănțuită. Și poate învălui în milă lumea sfâșiată.

Nu în ultimul rând ar trebui să ne rugăm pentru dreptate. Războaiele au o sămânță de nedreptate în ele. Oameni suferă, indiferent dacă poartă uniformă sau nu. Orașele ard, pământurile devin sălbatice, mersul vieții este înghițit de anormal. Și de multe ori, nu există vinovați.

În Biblie omul pios își înalță de multe ori glasul și-i cere lui Dumnezeu tocmai aceasta: Ah, pune odată capăt răutăţii celor răi şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drept! (Ps 7.9). Ochii Lui sunt îndreptați înspre victime, cei care suferă fără voia lor. Le ia apărarea și la timpul cuvenit aduce judecata asupra celor care nu caută binele, ci răul, oricine ar fi aceștia.

Putem spune că niciun război nu este al nostru sau că toate sunt. Zilele acestea doare mai tare pentru că este foarte aproape. Dar Dumnezeu plânge pentru fiecare copil al Său care este ucis în numele unor idealuri vremelnice. Marile războaie care traumatizează națiuni și continente se uită și își arată nebunia odată cu trecerea anilor. Din poziția noastră, de ucenici ai lui Iisus, ar trebui să privim aceste conflicte dincolo de contextul apropiat. Nu putem ține cu o tabără sau alta știind că în fața ochilor noștri se repetă tragedia dintre Cain și Abel. Copii ai lui Dumnezeu se omoară între ei și nu putem face decât să ne rugăm pentru pace și dacă este posibil să dăm o mână de ajutor pentru frații noștri, fie ei ucrainieni, sirieni sau etiopieni.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite