fbpx
De zi cu zi

Demonizatul

By

Dușman! Dușman! DUȘMAN!

Înainte ca barca să acosteze, bărbatul vede niște siluete plutind pe apa liniștită a lacului. Stă deoparte. De fapt, nimeni nu-i stă în cale. Numele lui a fost uitat și doar o poreclă îl face cunoscut printre săteni. Îl apucă o furie sălbatică imediat ce zărește musafirii ce puneau piciorul pe pământul unde domnea el.

De departe, de deasupra, din pustie se aude un țipăt. Nu-i glas de om; nu spintecă cerul tânguirea unui bolnav sau bucuria unui părinte. E o chemare la luptă, o avertizare, o provocare. Oamenii locului știu prea bine acel țipăt și deja închid ușa în urma lor, privind pitiți în spatele ferestrelor dezastrul ce urma să se prăvălească peste acei nefericiți vizitatori.

Zgomot de lanțuri, frecarea fierului pe fier prevesteau venirea unui prizonier, a unui rob. Dar ce sclav își poartă lanțurile rupte ca niște semne ale mâniei sale ce nu are sfârșit? Trupul îi e aplecat ca al unui animal, cu brațele păroase înainte, pline de cicatrici și vânătăi. Chipul e umflat de furie, ochii scapără flăcări și dinții rânjesc ca niște pumnale.

Îl vede pe Unul venind înspre el. Ceilalți fac pasul înapoi, se îndreaptă spre corăbii, prinși de teama unui asalt. Acesta însă e fragil, pare ușor de rupt în două. Chipul Său e calm, supus. Ochii caută dincolo de sălbăticiune, țintind inima ce a fost frântă și maltratată ani la rândul.

-Omoară-L! Lovește-L! Fă-L să plece!

Vocea, spartă într-un cor infernal, repetă porunca, ar vrea să nu simtă acea puritate ce se ascundea în spatele chipului banal al tânărului rabin. Simțea o presiune, o chemare ce nu avea cuvinte, dar care presăra deasupra sa stropi de căldură. Vedea în același timp blândețea unui păstor și autoritatea unui rege cu sceptrul în mână.

Fără să vrea, vine înaintea bărbatului calm, trist, dar ferm. Un străin ce nu se teme de moarte, deși putea să-i sară în cârcă înainte ca prietenii Săi să-i vină în ajutor. Dar gândurile îi erau tot mai tulburi, mai învolburate. Se temea, voia să fugă de El cât mai departe, dar ceva îl atrăgea înspre El.

-Duh necurat, ieși din omul acesta!

Vocea era autoritară, având siguranța puterii și a binelui. Era zguduit în adâncul său și părea că pieptul urma să-i explodeze. Căzu la pământ și i se închină acestui bărbat, simțind o credință ce încă nu avea nume. Vorbi cuvintele altora.

– Ce am a face cu tine, Iisuse? În numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!

Cuvintele Sale dureau ca niște cuie înfipte în suflet. Ca un flux clocotind peste mal, luând în calea lui toate avuțiile. I se părea că era prins între doi cai, fiecare trăgând în direcții diferite și nu știa dacă nu se va rupe în două.

– Care ți-e numele?

– Legiune, căci suntem mulți! Nu ne izgoni, Doamne, lasă-ne să intrăm în porcii aceia!

– Duceți-vă!

La auzul acelui cuvânt, s-a făcut liniște. Povara cât un munte s-a ridicat de pe trupul său. A căzut la pământ aproape fără suflare. Când s-a dezmeticit, străinul era lângă el, mângâindu-i fața tumefiată. Un singur gând lua ființă în mintea sa ce începea să capete o formă nouă: Prieten.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!