Nu știu cât de importantă este o astfel de întrebare pentru un creștin. M-am gândit și în următoarele rânduri sper că vom înțelege puțin ce înseamnă cu adevărat căutarea sensului și dacă aceasta este cu adevărat o dilemă.

Problema se pune în următorii termeni: de ce să vorbească despre sensul vieții un creștin care deja știe cursul istoriei? În calitate de credincioși susținem că avem din partea lui Dumnezeu revelație tipărită în Scriptură. Aceea ne arată în tușe vagi, principalele aspecte ale realității în care trăim.

Ne naștem într-o lume separată, rezultatul păcatului respingerii autorității lui Dumnezeu. Ca atare, merităm să rămânem la limita decadenței noastre. Dar Însuși Dumnezeu în persoana Fiului a plătit datoria de neconceput pentru a ne oferi șansa revenirii înapoi în Casa Tatălui Său. Pentru a face aceasta trebuie să acceptăm harul Său și să trăim o viață care să ne facă potriviți pentru acest exod plasat încă în viitor.

Dacă acceptăm aceste lucruri, deja trăsăm niște limite clare. Credinciosul este atent mereu doar la celălalt capăt al săgeții, la ziua revenirii lui Christos. Este în interesul său să-și configureze viața în așa fel încât să fie găsit suficient pentru viața veșnică. Atunci e numai normal să credem că sensul este tocmai acesta, de a ne concentra pe primenirea noastră. Nimic altceva nu contează. Chiar și Iisus a spus, e bine să intri în viață chiar dacă pierzi ochi, mână sau picior (Matei 5.29-30).

O astfel de poziție pare cu adevărat blindată, fără să lase loc de alte discuții. Și nu este deloc greșită. Ar fi de-a dreptul ridicol să nu urmăm această cale mai ales dacă înțelegem care este miza. Primim în dar ocazia de a fi cea mai bună versiune a noastră, de a ne depărta de tot ceea ce face existența prezentă necruțătoare și nu vom mai trăi sub amenințarea constantă a pierderii și a risipei.

Dar această așteptare și această muncă de cizelare, chiar dacă poate lua decenii, nu umple viața unui om. Chiar dacă în cazul unor mișcări religioase a dus la o separare aproape totală de lume și o concentrare excesivă asupra propriei persoane pentru eliminării necurăției, nu poate reprezenta totalitatea sensului pe care îl primește un om în această viață.

Atunci ce se poate aștepta de la noi, ca oameni ce trăiesc mereu pe muchia unei apocalipsa ce va veni neanunțată, cetățeni ai unei planete în curs de demolare? Cred că tocmai această tensiune a așteptării lasă locul căutării sensului. Într-un mod deloc surprinzător multe din parabolele rostite de Iisus au loc și pentru așteptare. Într-unele așteptătorii adorm ca niște fecioare (Mat 25.5), în altele așteptătorii se bucură de absență, abuzând de ea (Mat 24.48).

În ce putem găsi sens, trăindu-ne viața? Lumea oferă îndemnul de a ne descoperi, de a ne urma visurile și de a ne dezvolta. În principiu nu e nimic rău în acest pariu pe care acceptăm să-l facem cu noi înșine. E de la sine înțeles că o viață de trândăveală, de dulce naivitate așteptând revenirea nu este acceptabilă. Nici o viață trăită într-o teamă perpetuă și o numărare obsesivă a păcatelor trecute.

Suntem copii ai lui Dumnezeu, răscumpărați prin sacrificiul lui Iisus. Asta înseamnă că putem fi mai mult decât atât. Există în noi un potențial așezat și care poate să răspundă acestei dorințe de a ne găsi un sens. M-am gândit la două aspecte care-L caracterizează pe Dumnezeu și care ne-au fost transmise și nouă, după puterile noastre.

Primul, ar fi o grijă arzătoare pentru alții. O trăsătură materializată până la ultima picătură în persoana lui Iisus. El avea întotdeauna urechea deschisă pentru tânguirea bolnavului și un cuvânt bun pentru mulțimile rătăcite și temătoare. El nu făcea nimic altceva decât să continue să demonstreze iubirea jertfitoare a lui Dumnezeu Tatăl. Acesta dă ploaie peste toți, le-a dat mană și apă, îi păzește întotdeauna.

Trăim în timpuri în care se creează falii, în care oamenii caută mai repede conflictul decât pacea. În care oamenii privesc înspre ei, dar pentru a-și satisface poftele. Numărul celor uitați, ignorați și în suferință crește și de multe ori nici bisericile nu simt nevoia să-i caute. Dar tocmai în ajutorul pe care-l putem oferi unor astfel de categorii putem găsi un sens.

Cea de-a doua trăsătură pe care o regăsim este creativitatea. Dumnezeu este creator prin însăși natura Sa. A adus la existență din nimic planeta noastră și a așezat pe aceasta frumuseți pe care nici nu ni le putem imagina. Dacă privim la Scriptură, aceasta nu este o carte unitară, ci o colecție de voci distincte care mărturisesc la unison același mesaj.

Fiecare dintre noi suntem diferiți și avem lucruri care ne pasionează. Activități pe care le facem când nu ne cere nimeni, pentru care punem deoparte ore întregi, sudoare și poate chiar bani. Dumnezeu este Cel care a pus la îndemâna noastră aceste talente. Prin ele putem găsi satisfacție personală, dar și să mărturisim despre Creatorul care ne oferă și nouă șansa de a schimba în frumos colțul nostru de lume.

Sensul vieții nu se găsește doar în drumul către viața veșnică. Acesta este vital pentru noi, dar nu completează zilele vieții noastre. Trebuie să construim și o moștenire demnă de Tatăl nostru. Cred că dacă ne canalizăm energiile în așa fel încât să împrăștiem în jurul nostru binele, prin ajutorare și frumosul, prin folosirea talentelor, vom da vieții un scop după voia lui Dumnezeu.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite