Mai mult decât praf de stele
Păstrează-ţi creierul în formă!
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Atunci când războiul îţi ucide nu unul, ci trei copii, mai poate să-ţi rămână ceva în afară de ură?
Era o zi friguroasă de decembrie, iar Izzeldin era înconjurat de râsete și voie-bună, lucruri străine de el în ultima vreme. Cu câteva luni în urmă soţia lui, Nadia, fusese diagnosticată cu leucemie acută, iar el, medic renumit la un spital israelian, asistase neputincios la moartea ei. Viaţa începea însă treptat să-și reia cursul. În acea zi ieșise cu cei opt copii ai săi pe plajă și, privind la jocurile lor în nisipul de pe malul Mediteranei, își amintea de copilăria lui.
Crescuse și învăţase în tabăra de refugiaţi Jabalia, din fâșia Gaza, o zonă de conflict controlată de gruparea palestiniană Hamas. Pentru el, „acasă“ era sinonim cu războiul. Printre atâţia oameni măcinaţi de ură și de dorinţa de răzbunare, Izzeldin căuta pacea și voia să salveze vieţi. Era pasionat de medicină, iar rezultatele lui excepţionale îi aduseseră burse în toată lumea. Întâi a studiat medicina la Cairo, apoi la Universitatea din Londra și la Universitatea Harvard, iar specializarea a făcut-o în Italia și Belgia. În ciuda oportunităţilor, nu s-a stabilit în niciuna din aceste ţări. Se întorcea mereu în fâșia Gaza, unde credea că poate contribui la restabilirea păcii.
Își amintea cum în anul 1997 era singurul medic palestinian dintr-un spital israelian și, în același timp, cercetător la cel mai mare spital din Israel și din Orientul Mijlociu. În fiecare weekend trecea graniţa și se întorcea în Gaza, acasă la familia care se mărise ajungând la 22 de membri. Casa îi era mereu deschisă pentru prietenii lui israelieni, cărora le vorbea despre împăcare și despre convingerea că își va crește nepoţii într-o ţară pașnică.
Câteva săptămâni mai târziu după acea plimbare pe plajă, pe 16 ianuarie 2009, Izzeldin era acasă. Era vineri, o seară obișnuită pentru familia Abuelaish, iar Izzeldin vorbea cu copiii în bucătărie. Deodată, un raid aerian israelian i-a distrus cu o bubuitură asurzitoare o mare parte din casă. În urma atacului, trei fiice și o nepoată au fost ucise pe loc, iar alţi membri ai familiei au fost grav răniţi.
În imediata apropiere se afla și un prieten de-al lui, reporter al televiziunii publice israeliene, care a venit imediat cu o cameră de filmat. Disperarea care l-a cuprins pe Izzeldin atunci când și-a văzut fetele moarte a fost filmată și transmisă în direct și o naţiune întreagă a putut să vadă în suferinţa acelui tată alte mii de vieţi distruse de ură, iar plânsul lui a trezit parcă la realitate atât oameni de rând, cât și autorităţi. Premierul israelian, Ehud Olmert, văzând și el reportajele, a declarat: „Cine ar putea să-l vadă pe Izzeldin și să nu plângă?”. Două zile mai târziu, Olmert a ordonat încetarea focului.
După înmormântarea fiicelor, Izzeldin și-a dat seama că pacea la care visase pentru fâșia Gaza era departe, așa că a plecat cu familia care-i mai rămăsese în Canada. De acolo a scris o carte care a fost tradusă în 13 limbi, I shall not hate (Eu nu voi urî). Cartea vorbește despre ura și violenţa care au dus la moartea fiicelor lui și despre cât de ușor i-ar fi fost și lui să se lase pradă lor. „Este ușor să distrugi o viaţă, dar foarte dificil să o refaci… Ura este o otravă, un foc ce te mistuie pe dinăuntru. Eu nu voi urî.“ În numele fiicelor lui a înfiinţat o organizaţie care ajută mii de tinere să-și îndeplinească visele, așa cum le-ar fi ajutat Izzeldin pe fiicele lui, Maya, Bessan și Aya. Iar el merge la conferinţe în lumea întreagă ca să vorbească despre pace.
Suferinţa transformă. Direcţia în care o face e întotdeauna o problemă de alegere. Izzeladin, prin modul în care a ales să privească moartea fiicelor lui, a demonstrat că pacea și iubirea nu erau doar lucruri pe care le dorea pentru cei din jur, ci erau parte a fiinţei sale, mai presus de viaţă sau moarte.
Articolul este o republicare de pe site-ul Semnele Timpului.
Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!