Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.»’” (Mat 13.30)

Pentru un agricultor o imagine frustrantă este aceea a buruienilor. În mijlocul muncii sale pentru care a trudit luni întregi, în care a investit bani, efort fizic și o doză de speranță, apare un intrus nechemat. Dar care apare întotdeauna, ducând la o muncă în plus pentru a-l elimina.

Așa că atunci când Iisus rostește parabola, mulți ascultători care stăteau în jurul Său puteau să dea din cap, înțelegând perfect ce spunea. S-ar putea ca momentul în care să fi rostit acele cuvinte să fie chiar în anotimpul semănatului, potrivindu-se cu temerile și pregătirile pentru stârpirea invadatorilor vegetali.

Ca de obicei, parabola păstrează un element care-i surprinde pe oameni. Când stăpânul își vede recolta de grâu năpădită de neghina plantată de inamic, el nu face ceea ce era de așteptat. Nu poruncește sclavilor săi să curețe terenul, refăcând astfel ordinea dinainte, în care doar plantele folositoare se hrăneau din resursele solului. El lasă ambele plante să crească până la ziua rodului, și atunci se va putea face o distincție clară între acestea, și se va găsi un loc pentru ambele soiuri.

E ușor de înțeles ce vrea să spună Iisus chiar și fără explicația detaliată dată câteva versete mai jos (v 37-43). În comunitatea pe care Mântuitorul a semănat-o prin efortul Său culminat pe Golgota, apar străinii. Cei care zic că sunt ai Lui, fără a fi pe deplin ai Lui. Ei strică peisajul, poluează ordinea perfectă a lanurilor. Și îi fac pe mulți să gândească exact ca acei sclavi. Și trec la acțiune rupând neghină, aruncând-o afară, mulțumiți apoi de sine.

Doar că realitatea este mai complexă de atât. În parabolă, elementele sunt statice. Unii sunt neghină, alții grâu. Și cumva așa credem că e și-n realitate. Sunt în biserică, eu sunt grâu. Să fie oare așa? Mai ales că ne dăm seama că de multe ori respirăm credința în zigzag, revenind în clima propice păcatului, până când simțim din nou mustrarea Duhului. Abia apoi ne întoarcem înapoi cu părere de rău și luptăm mai tare ca să ne păstrăm pe poziții.

Adevărul este că în inima noastră se găsește și grâu, și neghină. Dumnezeu a sădit în noi aversiunea pentru lucruri rele, dar Diavolul a semănat mai apoi semințe care trag exact înspre un așa pământ blestemat. Și avem zile în care udăm din plin acea parte a grădinii unde crește neghina.

Problema e următoarea. Secerișul vine, inevitabil. Recolta trebuie strânsă, vine ziua când stăpânul indulgent trage linie. Și neghina va ajunge în cuptor, fără discuții. Ce se întâmplă dacă în acel moment eu sunt neghină? Pentru că nu mai pot să schimb nimic atunci. Zarurile au fost aruncate deja, iar acum culeg ce am semănat. Ar fi bine să fiu atent pe ce îmi consum rezerva de apă astăzi pentru a vedea din timp cum va arăta recolta inimii în ziua cea mare.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite