Anii 230-220 î.Hr. au fost tulburi în istoria Chinei. Însă au dus la o schimbare importantă pentru națiunea de la capătul lumii. Vreme de secole, China a fost împărțită în mai multe regate, care s-au luptat între ele pentru putere. până când pe tronul statului Qin a urcat un lider ambițios. Prin războaie continue, acest lider le-a cucerit, devenind primul unificator al Chinei și primul său împărat.

Statul rezultat era mult mai mic decât cel pe care-l vedem astăzi pe hartă, dar pentru epoca antică avea dimensiuni impresionante. Totuși, pentru omul care avea totul și în fața căruia niciun supus nu rămânea în picioare, mai exista un ținut ce trebuia cucerit: moartea.

Pentru aceasta, împăratul a consumat felurite elixuri care să-i prelungească viața, a trimis soli cât mai departe, sperând să găsească vreo înțelepciune ascunsă care să-i ofere o existență îndelungată. Cu toate acestea, moartea l-a găsit fără să fi dobândit speranța nemuririi. A lăsat în urmă un gigantic mausoleu, în care a fost îngropat alături de mii de obiecte de valoare, printre care marea armată de teracotă.

Împăratul chinez nu a fost singurul care a căutat să-și prelungească viața prin orice mijloc posibil. Lista e lungă. Bărbați puternici, puși față în față cu propria moarte, s-au zbătut să împingă momemtul final cât mai departe. Pe vremuri alchimia și științele oculte erau calea preferată, iar astăzi unele tehnologii, precum criogenia sau încărcarea conștiinței într-un computer, sunt metode studiate în unele cercuri savante.

Dorința de a trăi mai mult nu este greșită în sine. Biblia spune că Dumnezeu a pus în inima fiecărui om gândul veșniciei (Ecl. 3.11), ca un semnal că destinul său nu este legat de huma care, la un moment dat, cedează. Memorabilă este jalea împăratului Ezechia, care, după ce este anunțat de profetul Isaia că va muri, pledează înaintea lui Dumnezeu pentru viață. Va primi încă 15 ani, deși viața prelungită nu i-a adus biruințe spirituale (2 Împ. 20).

Aceste exemple ne conduc cu gândul la Isus Christos. Oricine a văzut vreo icoană sau vreo pictură cu momentul răstignirii Sale, va vedea un bărbat tânăr care moare pe cruce. Deși atipic, pentru că imaginea mormântului gol este cea pe care se fundamentează creștinismul, acceptăm că viața Mântuitorului, activitatea Sa, au fost scurte.

Cât înseamnă pentru un om 30 de ani? Pentru unii, toată viața. Pentru alții, o etapă pe care au parcurs-o în urmă cu mult timp. Însumată, atât a reprezentat viața fizică a lui Isus pe Pământ. Iar aceasta este fragmentată. Primii doisprezece ani îi reprezintă copilăria, în care era plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor (Luc. 2.52).

La vârsta de 13 ani, după obiceiul iudaic, devine matur și intră în rândul bărbaților. Treptat, se alătură lui Iosif și lucrează cu tatăl său în atelierul de tâmplărie din Nazaret ani lungi. Această etapă ia sfârșit la vârsta de 30 de ani, când se înfățișează înaintea lui Ioan Botezătorul pentru a fi cufundat în apă și pentru a-și demonstra loialitatea față de Dumnezeu Tatăl (Luc. 3.23). Vârsta de 30 de ani era cea la care leviții intrau în funcție (Num 4.3) și cea la care primii regi evrei, Saul și David au urcat pe tron, fiind un semn al maturității depline și al conducerii înțelepte.

Evangheliile detaliază perioada următoare, cea în care Isus este învățător public, profet, vindecător, străbătând Israelul de-a lungul și de-a latul țării. Prin acțiunile și discursurile Sale, îi tulbură pe liderii spirituali, până când aceștia construiesc un caz împotriva Lui, condamnându-L la moarte. Fără să existe o datare clară, punând cap la cap evenimentele din Evanghelii se ajunge la doar trei ani și jumătate de lucrare publică până la momentul Golgotei.

Ceea ce urmează după duminica învierii este un alt capitol, separat de viața pămânească. Ținta lui Isus era întoarcerea în Ceruri după ce oferă câteva ultime sfaturi și porunci. Deja aceste zile nu se mai înscriau în tiparul obișnuit al existenței.

Importantă este tocmai această linie temporală scurtată, oprită brusc. Christos a putut să devină reprezentantul fizic al Împărăției pe care o proclama doar vreme de trei ani de zile înainte de a fi dat jos de pe scenă în mod brutal. Asta și pentru că s-a reținut, pentru că a făcut tot posibilul să lase în suspensie întrebarea despre cine era El. Natura Sa divină și originea Sa au fost  lăsate în plan secund, tocmai pentru a avea mai mult timp la dispoziție pentru lucrare. În clipa în care a recunoscut că era Fiul lui Dumnezeu, condamnarea la moarte a fost semnată (Luc. 22.70).

Cu toate acestea, moștenirea lui Isus a fost monumentală. Încă din acei ani ai slujirii, pe unde a trecut, a lăsat o undă de binecuvântare ce a vindecat zeci de inimi și trupuri frânte. A pregătit și unsprezece ucenici, care, odată rămași singuri, s-au răspândit în toată lumea, înființând biserici ce dăinuiesc până astăzi.

Isus trebuia doar să ridice mâinile și să zică: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. (Luc. 7.22), pentru a arăta care a fost efectul vieții Sale pe pământ, atât de scurte, în termenii noștri umani.

El nu a căutat să trăiască mai mult, nu a vrut să ajungă într-o poziție care să-L avantajeze, ci a dăruit vindecare, învățătură, urechi care să asculte și a sigilat tot efortul prin crucificarea care aduce viață veșnică celor care Îl slujesc. Aici găsim singurul elixir care ne scapă de moarte. Vine la pachet cu unele condiții neplăcute pentru unii, așa că se caută scurtături. Dar calea spre viață este una singură.

Isus a adus un fel de viață proaspătă, revigorantă, care insufla putere și curaj. Care nu era legată de tradiții omenești și de rutine obositoare. Nu intra în tipare înguste și, de aceea, supăra și tulbura. Nici măcar oamenii așa-zis credincioși nu-L suportau. A ars cu puterea unui soare și a fost stins de întunericul din inima lor. Dar rodul Său trăiește până în ziua de astăzi.

Fiecare zi, oricât de banală, era umplută de infinit, de lumina pe care El a adus-o din Împărăția Sa de dincolo de cortina lumii. De aceea nu a căutat nici putere, nici viață îndelungată, ci a fost gata să-și dea viața pentru toți când s-a împlinit vremea. A acceptat limitările timpului, oferindu-le altora zile bune pe pământ și șansa de a vedea cu ochii lor viața care nu are sfârșit, luminată de lumina care vine de la El.ma. El a spus: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Mat 6.33) Toate reușitele, toate visele să fie pur și simplu glazură pe un tort delicios format din sute de experiențe cu Dumnezeu? E posibil așa ceva? Să fie 2026 un an în care aceasta poate deveni realitate? E timpul să te întrebi dacă ești dispus să începi o astfel de călătorie. Dacă da, Dumnezeu deja te așteaptă!

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite