fbpx
Din Biblie

Lăcomia va distruge lumea

By
Getting your Trinity Audio player ready...

Biblia este în multe locuri o carte deschisă. Multe pasaje, poate și cărți întregi, nu pot fi explicate dintr-o răsuflare. E nevoie de efort, studiu, aprofundare, comparare și inspirație de la Duhul Sfânt pentru a le ordona. Chiar și așa, ajungem la verdictul apostolului Pavel, ce admitea că înțelegem în parte și vom cunoaște deplin abia la reînnoirea lumii.

Iar dintre cărțile Bibliei, Apocalipsa oferă cele mai mari neîmpliniri. Asemenea unui test Rorhschach, de cele mai multe ori auzim nu ceea ce scrie acolo, ci ceea ce cred prezentatorii că se află pe pagină, idei care l-ar surprinde pe Ioan și pe cei care au primit mesajul pentru prima dată.

Totuși, acele douăzeci și două de capitole sunt relevante, au o noutate și autoritate, care întăresc puterea lor profetică. Dincolo de a stabili exact date profetice și de a identifica personaje centrale, există teme mai profunde, susținute de alte părți ale textului biblic. În canonul Vechiului Testament avem mai mulți profeți, mici și mari, care vorbesc sub inspirație, dar nu sunt preocupați de viitor, ci de prezentul lor. Și ei proclamă judecata lui Dumnezeu, cea care era gata să vină în timpul vieții lor.

“Apocalipsa lui Ioan” continuă acea tradiție, aducând-o la un nivel global, mergând cu un pas mai departe și demonstrând cum aceasta se leagă de sfârșitul istoriei acestui pământ, care nu va fi haotic, la întâmplare sau născut din mânia neamurilor, ci este coordonat de mâna lui Dumnezeu.

Aș vrea să privim la un pasaj care se află aproape de sfârșitul cărții și în care putem privi atât la viitor, cât și la prezent. Capitolul 18 oferă o imagine victorioasă, izvorâtă din prăbușirea unui sistem opresiv, efect al judecății lui Dumnezeu. El este Acela care aduce sfârșitul acelui sistem vinovat de persecuție și suferință.

Din ceea ce ne spune textul, acest sistem era unul bogat, care atrăgea în sfera sa de influență atât puterea politică (“împărații” – v. 3), cât și cea economică (“negustorii” – v. 3), părea un nod al civilizației care asigura buna circulație a resurselor și menținea o anumită ordine a lucrurilor. Totuși, autorul îl prezintă într-o lumină negativă, folosind cuvinte dure raportat la sursa puterii sale (“vinul curviei”).  De asemenea, este o putere care și-a desfășurat activitatea începând din Antichitate, finalul capitolului vorbind despre martiriul îndelungat al profeților și sfinților, indicând un traseu ce depășește durata civilizației creștine, veche de două mii de ani.

Evident, când Ioan scria despre aceste realități, creștinismul era o simplă sectă persecutată, dar în creștere. Cu un ochi uman privea înspre Imperiul Roman, “superputerea” timpului său, în care se regăsesc toate atributele menționate în acest capitol. Însă îi spune Babilon, cetate care, în vechea tradiție profetică, se identifica cu metropola mesopotamiană, aflată în opoziție cu Ierusalimul sau Sionul, orașul binecuvântat de Dumnezeu.

Să ne concentrăm asupra unui aspect interesant, care face parte din tabloul mai larg al Apocalipsei, și anume revelația războiului dintre Dumnezeu și diavol. Acest Babilon e identificat cu o putere ce depășește limitele convenționale ale puterii politice sau economice. E ușor să aruncăm cu săgeata identificării acestei puteri, dar nu acest aspect prezintă cea mai mare importanță raportat la subiectul articolului de față, pentru că toate ițele sunt legate între ele, în dorința omului de a domina, de a se îmbogăți și de a cenzura opiniile care sunt în opoziție.

Babilonul este o superputere ispititoare, care prinde în plasa sa conducători politici și economici, care profită de pe urma ascensiunii sale, îmbogățindu-se și exercitând propria putere asupra oamenilor obișnuiți. Este un loc al bogăției obscene, al luxului exhibat și al abuzului, în general. Altfel, nu ar stârni judecata lui Dumnezeu care trebuie să pună capăt acestui dezmăț. Într-o lungă înșiruire a resurselor prezente, se începe cu aur, argint și pietre scumpe și abia după acestea sunt menționate sufletele oamenilor (v. 12-13). Babilonul este o tiranie ce calcă în picioare demnitatea umană.

Unde vrea să țintească articolul? În miezul imaginii creionate de profetul vizionar, una dintre marile întrebări ale oamenilor este cum se va sfârși lumea. Un război nuclear? Un experiment scăpat de sub control? Fenomene climatice extreme? Toate acestea sunt scenarii suficient de reale, încât să ne pună pe gânduri, dar care nu se pliază pe revelația biblică.

Am deschis Apocalipsa aproape de sfârșit. Această descriere reprezintă o imagine simbolică a ultimelor zile, înainte de revenirea lui Christos pe Pământ și de restaurarea planetei, în conformitate cu planul inițial. Putem ajunge la concluzia că, înainte de aceste evenimente finale, Babilonul s-a aflat la putere, a reușit să subjuge pe deplin umanitatea. Cum? Prin înșelăciune, după cum descoperim în alte capitole ale cărții scrise de Ioan.

Dar și prin ispită. Prin poftă. Împărații și negustorii au ales să se plece înaintea Babilonului pentru beneficiile pe care le oferă. Acești oameni au preferat împlinirea dorințelor și respingerea lui Dumnezeu. Au ales să-și folosească puterea în scop propriu, oprimând, reducând la tăcere opoziția pentru a rămâne în frunte. La sfârșitul istoriei Pământului regăsim dilemele din Eden, când pofta și respingerea lui Dumnezeu au adus ruptură și durere.

Încă nu putem identifica cu precizie forma lucrurilor ce vor veni. Dar, privind la felul în care funcționează lumea din jurul nostru, vedem că egoismul, mândria, aroganța și lăcomia reprezintă principalele “valori”. Cei care se predau lor ajung să slujească Babilonul și să adâncească această criză ce va forța judecata lui Dumnezeu asupra lor, persecutorii îmbuibați ce dețin controlul.

Este o veste proastă doar pentru aceia care doresc același lucru și caută să facă parte din sistemul Babilonului. Cei care nu se identifică cu profitorii și lacomii nu vor deplânge sfârșitul acestei epoci. Nicio speranță nu există pentru aceștia, pentru că nu vor fi niciodată pregătiți să renunțe la puterea oferită de satisfacerea poftelor. Pentru ceilalți rămâne apelul divin care va face diferența:  „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (v. 4)

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Skip to content