fbpx
Familia

Mai mult decât praf de stele

By

Copiii nu ne distrag de la cea mai importantă lucrare; ei sunt cea mai importantă lucrare. (John Trainer)

Trec uneori pe lângă casa bunicilor, pustie de multă vreme. Rareori deschid poarta și niciodată nu trec dincolo de pragul casei. Nu știu ce simte tata, în drumurile lui zilnice spre locul pe care l-a numit „acasă” o treime din viaţă. Nu știu dacă pulsează în el dorul de a fi din nou copil în casa cu streșini joase ori dacă se gândește la toate lucrurile acelea pe care le-nţelegi pe de-a-ntregul abia după ce cuvintele, gesturile și chipurile părinţilor mai pot fi regăsite doar în arhipelagul incomensurabil al amintirii.

În ce mă privește, poarta aceea de lemn, spălată de ploi și de veri singuratice, mă duce mereu cu gândul la soneria instalată în primii mei ani de viaţă, la clinchetul ei vigilent, care nu lăsa niciun oaspete să se strecoare nevăzut până pe prispa casei, la încordarea fericită a imaginaţiei mele de copil dintre clipa anunţului cristalin și cea a devoalării identităţii oaspetelui, la vremurile acelea când bucuria se compunea simplu, dintr-o vizită neanunţată, istorii spuse la gura sobei și un pumn de sâmburi de dovleac sfârâind pe plita încinsă.

Casa bunicilor avea multe atracţii, ascunzișuri, promisiuni și reguli stricte, însă unul dintre lucrurile care m-au fascinat mereu acolo era Biblia bunicului. O Biblie mare, cu coperţi de piele fină, cu sublinieri făcute cu creionul special, cu mină multicoloră, al bunicului. Mi-am dorit mereu să fie a mea, dar și mai mult mi-aș fi dorit să înţeleg limpede cum tot șuvoiul acela de slove străvechi reușea să evadeze dintre coperţile cărţii, să se prelingă în tihna casei bunicilor, în rânduiala de pe policioarele cu cărţi și din dulapurile cu haine împletite de andrelele bunicii, în rugăciunile în care ne înveleau când dormeam acasă la ei și-n pacea în care s-au înfășurat atunci când a venit timpul unui somn lung, pe care numai învierea poate să-l mai întrerupă.

A trecut multă vreme de când n-am mai deschis ușa dinspre veranda cu mușcate roșii a bunicii, dar ultima dată când am intrat acolo, Biblia cu sublinieri trona pe policioara ei, odihnindu-se după o misiune încheiată: fusese atinsă și atinsese vieţi din mai multe generaţii. Peretele dinspre nord purta încă tabloul de pânză pe care bunica a înșiruit cu acul și credinţa ei, în loc de flori ori motive geometrice, cuvintele unui legământ străvechi: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15).

Legăturile familiale și transmiterea intergeneraţională a credinţei

Astăzi, bunicii sunt mai disponibili decât omologii lor din generaţiile anterioare, din motive care ţin de schimbarea modelelor familiale, dar și de creșterea longevităţii. Și totuși, un număr semnificativ dintre ei nu se implică prea mult în viaţa nepoţilor.

Analizând cauzele ratării acestor interacţiuni preţioase dintre generaţii, cercetătorii Valarie King și Glen H. Elder, Jr., au descoperit că bunicii religioși sunt mai implicaţi în îndeplinirea rolului decât cei nereligioși. Astfel, 80% dintre bunicii religioși și-au ajutat nepoţii să dobândească diferite abilităţi, 37% au purtat discuţii cu ei despre problemele cu care se confruntau, iar 50% au îngrijit un nepot bolnav (comparativ cu 60%, 21% și, respectiv, 35% dintre bunicii nereligioși).

În pofida schimbărilor profunde suferite de societatea americană, un copil are mai multe șanse să urmeze tradiţia religioasă a părinţilor decât să o respingă, iar relaţiile bune cu tatăl reprezintă un factor esenţial al acestei continuităţi, au descoperit cercetătorii. Influenţa religioasă a bunicilor este de asemenea remarcabilă, existând similitudini semnificative între generaţiile bunicilor și nepoţilor din anii 1970, respectiv 2005.

Analizând implicarea bunicilor în ghidarea spirituală a nepoţilor, cercetătorii au identificat patru tipuri de influenţă religioasă: 1) bunici care suplinesc părinţii în procesul educaţional religios; 2) bunici care le oferă sprijin părinţilor în educarea religioasă a copiilor; 3) bunici care contestă sau subminează educaţia religioasă parentală; 4) bunici care evită orice activitate religioasă cu nepoţii.

Bunicii care sprijină părinţii în exercitarea rolului de educatori religioși înregistrează cel mai mare succes în formarea spirituală a nepoţilor, în timp ce aceia care contestă sau subminează educaţia religioasă parentală sunt cei mai ineficienţi și chiar pot pierde accesul la nepoţi. Deși împărtășirea acelorași practici religioase contează, factorul decisiv în transmiterea religiei de la o generaţie la alta rămâne calitatea relaţiilor din triada copii-părinţi-bunici. „Afecţiunea contează” – părinţii și bunicii care oferă susţinere necondiţionată, libertate de alegere și un model consecvent de trăire a credinţei au cele mai mari șanse de a le transmite generaţiilor următoare această moștenire neperisabilă.

Modelarea generaţiilor următoare. Un rol care nu poate fi delegat

Bunicii au în general un impact semnificativ asupra vieţii nepoţilor, însă bunicii care își trăiesc în mod autentic creștinismul pot avea un impact incredibil, punctează pastorul Larry Fowler, autorul cărţii Overcoming Grandparenting Barriers („Depășirea barierelor educaţiei date de bunici”), care prezintă un set de principii de urmat pentru bunicii care vor să lase o amprentă spirituală profundă în familiile lor.

Bunicii au un rol unic, care le-a fost încredinţat de Dumnezeu (Deuteronomul 4:9), de a modela dezvoltarea spirituală a copiilor într-un mod în care nimeni altcineva, în afară de părinţii lor, nu are privilegiul să o facă. De fapt, atunci când părinţii sunt dezinteresaţi de viaţa religioasă, bunicii pot deveni cei mai importanţi mentori spirituali, subliniază Fowler, îndemnându-i pe cei care au privilegiul de a avea nepoţi să verifice dacă rolul lor se rezumă la cadrul stabilit de cultură sau se extinde și la transmiterea moștenirii spirituale. Nu ar trebui să subestimăm niciodată impactul unei vieţi pline de bunătate, pentru că imaginea pe care și-o formează copiii despre Dumnezeu depinde într-o măsură deloc neglijabilă de ceea ce spune despre El viaţa noastră.

Menţinerea relaţiilor apropiate cu propriii copii, găsirea echilibrului între har și adevăr în relaţiile cu nepoţii, adaptarea la lumea (atât de diferită) a nepoţilor și păstrarea unei viziuni de perpetuare a credinţei chiar dincolo de generaţia nepoţilor, la generaţiile încă nenăscute (Psalmul 78:5,6), rămân principii cu o eficienţă deja probată de bunicii care participă activ la formarea religioasă a nepoţilor.

Educaţie religioasă în circumstanţe nefavorabile

Tiparele vieţii de familie s-au modificat în ultimele decenii, iar bunicii trebuie să găsească modalităţi noi de a-și transmite credinţa nepoţilor chiar în circumstanţe neprielnice – părinţi ostili religiei, divorţaţi sau care se află în relaţii care nu urmează modelul biblic.

Accesul bunicilor la educaţia nepoţilor poate reprezenta uneori o adevărată provocare, dar bunicii ar trebui să respecte graniţele trasate de părinţii ostili religiei sau cu o afiliere religioasă diferită, solicitându-le permisiunea pentru a implica nepoţii în diferite activităţi religioase.

Atunci când copilul tău adult nu dorește să-i influenţezi religios copiii, cea mai bună abordare se rezumă la a face tot ce poţi mai bine în limitele stabilite de acesta, trăindu-ţi în mod autentic credinţa, spune Ken Canfield, președinte al National Center for Fathering din Manhattan.

Există multe feluri de a-ţi influenţa nepoţii, inclusiv prin obiectele-reper din casa ta și prin elemente de conduită, care nu pot trece neobservate: o arcă a lui Noe amestecată printre jucării, cărţi cu mesaj biblic pentru copii, obiceiul de a te ruga și de a citi Biblia în mod regulat – afirmă reverendul Ruth Walker, observând că acest proces de modelare a credinţei nu este unidirecţional, bunicii având oportunitatea de a învăţa de la copii, care sunt adesea mai deschiși la preocupări spirituale decât adulţii.

Atunci când părinţii sunt nu doar reticenţi, ci ostili educaţiei religioase, bunicii ar trebui să încerce să clarifice motivele din spatele opoziţiei lor. Uneori, respingerea religiei este legată de experienţe nefericite pe care adulţii le-au trăit în biserică sau în propria familie, caz în care bunicii trebuie să își recunoască onest eșecurile înregistrate în reflectarea învăţăturilor creștine la care aderă și să încerce să repare greșelile trecutului.

De altfel, apariţia următoarei generaţii vine la pachet cu o nouă șansă de a iubi și de a modela destine. Și, de ce nu, cu șansa unei reancorări religioase. Niciodată să nu renunţi la fiii risipitori, spune profesorul Vern Bengtson, el însuși fiu și nepot risipitor, care a regăsit drumul spre credinţa familiei lui la vârsta de 67 de ani. Întoarcerea la Dumnezeul copilăriei lui l-a ajutat să înţeleagă dorinţa fierbinte pe care părinţii și bunicii lui au avut-o pentru ca urmașii lor să găsească pacea și speranţa pe care ei înșiși le trăiseră.

Ceea ce fac bunicii nu va reuși să facă vreodată altcineva, pentru că ei împrăștie praf de stele peste viaţa nepoţilor, spunea scriitorul Alex Haley. De fapt, mai mult decât praf interstelar, ei frâng veșnicie peste vieţile noastre, în așteptarea zilei în care vom privi din nou viaţa împreună, dar nu de la capete diferite.

Știu că aceasta a fost nădejdea pe care și-a pus-o drept căpătâi bunicul înainte să alunece într-un somn fără întreruperi și fără vise. Și știu, chiar fără să-i deschid Biblia, că a subliniat cu creionul lui multicolor promisiunea unui Tată căruia s-a zbătut să-I semene: „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci” (Daniel 12:3).

Articolul este o republicare de pe site-ul Semnele Timpului.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!