Atunci când te plimbi prin centrul unui oraș, vei găsi foarte repede statui. Rostul acestora este de a-i reprezenta pe oamenii care au realizat fapte impresionante, oameni ai locului cu care se pot mândri cei de-ai casei. Aceste personalități, prinse în piatră, pot fi văzute și ca modele, datorită faptului că sunt excepționali și au realizat ceva deosebit. În București poți întâlni statuia compozitorului George Enescu, la Cluj-Napoca poți vedea un grup statuar format din reprezentanții Școlii Ardelene, iar Iașiul stă la umbra poetului Mihai Eminescu.

Omul simplu caută mereu eroi. Întâlnim această poftă de a imita pe cineva în ziua de astăzi, tot la fel cum o vedeam în epoci anterioare. Atunci când un grup de oameni se strângea în jurul focului să asculte o poveste, un basm sau o legendă, de multe ori se puneau în pielea eroului, străduindu-se să fie măcar într-o mică parte la fel de curajoși ca Ahile sau înțelepți ca Ulysse. Putem înțelege destule despre o societate, privind la personalitățile pe care le apreciază, la oamenii care ajung să fie imitați. Pe cine iau cei mai tineri, cei care încă nu sunt pe deplin formați, ca model?

Ceea ce diferă complet de perioadele trecute poate fi însumat în două mișcări care alcătuiesc Revoluția Media. Prima mișcare a permis ca o persoană să poată primi epitetul de vedetă, chiar dacă nu are nimic substanțial de oferit pe plan artistic, cultural sau moral. Faptul că ești la televizor, că poți da din gură și spune vorbe de duh te poate propulsa în categoria oamenilor urmăriți.

A doua mișcare, mai recentă, are de-a face cu mediul online. În acest moment, democratizarea faimei a ajuns la punctul final. Nu mai este nevoie ca cineva să treacă printr-un proces de selecție pentru a intra într-un studio de televiziune și a fi urmărit de milioane de oameni. Din clipa în care își pornește camera laptopului sau a smartphone-ului, el se transformă într-o vedetă ce are urmăritori, după denumirea impusă de către rețelele de socializare.

Astfel, nu mai există o bază a meritului, care să susțină expunerea publică a personalității. Dacă eu spun un lucru și devin viral, am devenit vedetă. În cazul multora, această defilare în fața unui public curios, dar ușor plictisit, nu durează mult. Alții însă reușesc să se mențină ani de zile prin personalitatea lor și prin opiniile pe care le diseminează. Pentru unii, prețul plătit este o exagerare continuă a ideilor, pentru a nu se pierde iarăși în anonimatul în care se zbat atât de mulți pretendenți.

Datorită acestor factori, cei care sunt la început de drum în viață nu mai urmează modele care seamănă cu oamenii imortalizați în statui, ci mai repede cu aceia care se găsesc pe ecranele sclipitoare. Vor să fie ca ei, să ajungă la rândul lor personalități media, să urmeze calea acestora. Dacă nu intenționează să le calce pe urme la propriu, adoptă filosofia și stilul de viață.

Interesul acestor noi vedete nu este de a educa, de a cultiva valori morale în mintea acestora. Există și o nișă pentru astfel de creatori, însă mult mai redusă. Majoritatea caută faima, un public care să-i urmărească și, pe măsură ce acesta crește, să profite de pe urma beneficiilor financiare fără a pune prea mare preț pe dezvoltarea fanilor loiali.

Chiar dacă aceste staruri ar dispărea, încheindu-și carierele digitale și lăsând un loc gol, gata să fie umplut de altcineva, în urma lor va rămâne o moștenire. Ceea ce ei au spus, au etalat în fața lumii este depozitat în mințile impresionabile ale tinerilor. Aceștia vor dori să fie ca ei. Asta înseamnă că vor pune preț pe lucruri materiale cât mai scumpe, pe un respect câștigat prin forță, pe fețele ce devin o statistică ce stârnește laudă. Nu este deloc un comportament nou; de când e omul pe pământ se caută astfel de plăceri.

Un tânăr care crește urmărind astfel de modele se dezvoltă strâmb din punctul de vedere al valorilor. El crede că lumea are sens doar dacă el este în vârf și ceilalți privesc cu invidie la reușitele sale. Caracterul înclină mai repede spre încălcarea legii, ocolirea acesteia și înspre un egoism care nu arată respect față de semeni, fiind încurajat să se folosească de ei pentru a-și atinge propriile scopuri.

Principala problemă este fragilitatea unui astfel de sistem. Poți ajunge în vârf, dar, la fel de repede, poți pierde totul. Mai ales când, urmărindu-ți ținta, te îndepărtezi de păzirea legilor. Chiar și cei care nu o încalcă, dar care își fac din îmbogățire un ideal, vor avea de suferit pe termen lung, pentru că, în cele din urmă, vor descoperi că sufletul și nevoile sale nu sunt satisfăcute de câștigurile materiale. Fie vor intra în depresie, fie se vor împietri, căutând senzații tot mai tari, care să-i ajute să se simtă pe vârful valului.

Un astfel de sistem ține de prezent, de clipă, de lucruri efemere. Se sfărâmă printre degete ca un castel de nisip. De cealaltă parte se află o altă imagine, mai puțin apreciată. Cei care nu au milioane de vizualizări și care nu devin idolii unei generații. Nu au case cu multe etaje, nu au mașini scumpe și nu se află într-un pelerinaj continuu dintr-o țară exotică în alta.

Nu sunt băgați în seamă, chiar dacă aceștia ar fi cei care ar oferi un pahar de apă sau un prânz gratis. Ne putem întreba de ce persoanele care își dedică viața ajutorării celor mai sărmani sunt atât de marginalizați. Apar și ei la televizor, pe internet, dar în doze reduse, la ocazii speciale. Viețile lor nu sunt urmărite pas cu pas, pentru că nimănui nu-i place să vadă prea mult sacrificiu de sine. Par să fie o mustrare pentru inima care vrea poftele satisfăcute neîntrerupt.

Pentru astfel de persoane, valuta de schimb principală este dragostea față de aproapele, pe care o împart de multe ori fără a ține cont de pierderile înregistrate la nivel personal. Nu toți cei care fac acest lucru sunt credincioși practicanți, dar cu toții urmează calea divină a iubirii, care ar putea să-i însuflețească pe creștini într-un mod mai serios.

Puși în fața unei alegeri, cei tineri trebuie să decidă cum să-și trăiască viața. Să adopte un stil de viață în care toate plăcerile să fie împlinite și fiecare clipă să lucreze pentru a obține și mai mult profit, sau să aleagă o cale mai smerită, în care să lase loc și pentru cei care niciodată nu au visat la o dovadă de iubire?

În dreptul amândurora rămâne întrebarea profundă rostită de Iisus Christos într-o predică de-a Sa: Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? (Matei 16.26) De fapt, fiecare om are o valută care va intra în circulație și aceasta este sufletul nostru, viața. Cum o cheltuim? Cum evităm să devină o risipă, regretând apoi ceea ce am pierdut? Dacă ne alegem greșit învățătorii și ne lăsăm influențați de stilul lor de viață, darul pe care credem că l-am primit s-ar putea să fie unul înșelător. Să fim atenți cui oferim timpul și încrederea noastră. Poate fi o decizie cu un impact mai mare decât ne-am aștepta.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite