De Paști nu dormea bine niciodată. În acele zile de sărbătoare, urechile îi țiuiau și noaptea, când dormea în pat, îmbibat în liniștea orașului. Se învârtea de pe-o parte pe alta și i se părea că simte atingerea a zeci de străini, ce se înghesuiau pe străduțe sau care se străduiau să stea cât mai în față în timpul serviciilor de închinare, îmbrâncindu-și vecinii.

Era datoria lui să fie prezent la templu și își știa bine atribuțiile. În restul timpului, chiar și la alte sărbători, venea cu mai mare plăcere, dar, preț de câteva zile, locul semăna mai degrabă cu un circ și nu cu o casă de închinare. De la gălăgia pelerinilor, la tocmeala negustorilor și behăitul animalelor, totul era copleșitor. Se ruga Domnului să poată să-și mențină atenția și să găsească binecuvântarea acelui praznic, dar, de multe ori, era mai mânios ca la începutul său.

Știa că legea cerea ca toți bărbații evrei să vină la închinare, să se strângă într-o comunitate unită, dar era prea de tot. I-ar fi plăcut să poată lucra ca păstorii ce țineau biciul în mână și îndrumau turmele unde pofteau aceștia. Da, de asta era nevoie în curțile templului și poate lumea se va gândi mai mult la Domnul și nu la interesele lor profane.

Era sătul și de copiii care se tot perindau mai peste tot. Oricât li s-ar spune să se liniștească, că nu sunt la ei acasă, nu are vreun efect. Dacă nu ar fi atenți, ar fi sigur că s-ar trezi cu vreun neobrăzat care să intre în locul sfânt! Se cutremură de acel gând și își făcu cale printre pelerinii ce-l priveau înciudați.

Pe lângă toate acestea, erau copii care se mai și pierdeau. Cu o mulțime așa mare, nu e ceva greu de gândit. Cum nu le stă capul la ce le spun părinții lor, alergând cu prietenii, mereu puși pe șotii, se trezesc într-un oraș mare, fără vreun cunoscut pe lângă ei. Și le fac probleme părinților, care-i caută înnebuniți, rugându-se să-i găsească. Mai adineauri, auzise de un cuplu de betleemiți, care-și pierduseră copilul acum vreo trei zile. Uneori și părinții sunt de vină.

Se lovește de un discipol, tânăr și acela. Văzându-l pe preot, se sperie o clipă, dar apoi îl prinde de mânecă cu putere. Bărbatul vrea să scape, dar nu reușește. Încurcau mișcarea grupurilor de oameni, dar băiatul nu renunța.

-Vino la cercul învățătorilor! O să vezi o minune!

Despre ce putea fi vorba? Ar fi vrut să-l muștruluiască pe acel zvăpăiat! Deveni totuși curios, pentru că văzu cu coada ochilor alți slujitori ai templului mergând în aceeași direcție. Cedă, urmându-l pe acel ucenic. Își făcură cu greu drum prin mulțime.

Ajunseră în camera unde se aflau deja mulți gură-cască. Recunoscu pe câțiva dintre cărturarii bătrâni, șezând pe jilțuri, sprijiniți în bastoane. Dar nu învățau, gurile le erau închise. Ei ascultau pe Altcineva care vorbea. Un puști! Nu putea avea mai mult de treisprezece ani. Totuși, stătea în mijlocul lor. Iar ei Îl primeau ca pe unul de-al lor.

Cu adevărat o minune. Sau o nebunie. Își făcu loc ca să se apropie, să asculte dialogul dintre aceștia. Rămase fermecat, uitând de vârsta interlocutorului și de strâmtorarea în care se găsea. Aici auzea Cuvântul Domnului, pe deasupra zumzetului vocilor ce comentau discuția lor despre soarta Israelului și venirea lui Mesia. Se trezi plângând.

-Iartă-mă ,Doamne, pentru încăpățânarea mea! Și Îți mulțumesc că m-ai smerit prin vocea unui copil!

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite