De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? (Mat 7.3)

A rosti îmi pare rău, este un exercițiu sănătos și necesar. E un semn de maturitate, care dovedește că înțelegem cât de ușor putem să trecem peste unele linii pe care nici nu dorim, în vâlvătaia momentului. La fel de adevărat este că de multe ori trebuie (sau ar trebui) să ne cerem scuze pentru stricăciuni pe care le cauzăm fără rost.

În cuvinte scurte Iisus surprinde acest dezechilibru printr-o imagine intrată în mentalul colectiv, chiar fără a fi deschis vreodată o Biblie. Doi oameni stau unul în fața celuilalt. Unul din ei pare în suferință, cu un pai înfipt în ochiul său. Iar celălalt simte nevoie să-l ajute, să-l vindece. Apoi Iisus mărește cadrul și ni-l prezintă pe binefăcător care la rândul său este lovit, mai grav, și fără măcar să-și dea seama de situația sa.

Motto-ul acestei parabole este prins în primul verset: nu judecați ca să nu fiți judecați. Acest îndemn merită o discuție în sine, dar privit strict în contextul de aici nu vorbește despre cazuri medicale excepționale, ci despre boli de inimă netratate. Și despre dorința de a ne așeza cu o treaptă mai sus decât cei apropiați nouă.

La prima vedere am crede că omul care vrea să scoată paiul este personajul pozitiv, până vedem verdictul lui Iisus în apelativul fățarnicule. Asta schimbă cu totul mesajul parabolei. Ar trebui să-l privim mai degrabă din perspectiva unuia care simte nevoia să-și bage nasul unde nu-i fierbe oala și să corecteze pe ceilalți, care poate au nevoie să fie corectați, dar nu de către el și nu în acest fel.

Să însemne oare că aceia care ne apar în față ca moralizatori, gata să-i critice pe toți, să scoată în evidență căderile sunt, așa cum a spus Iisus, fățarnici? Sunt probabil suficiente cazuri încât să ne pună pe gânduri. Dumnezeu poate vorbi prin oameni care să ne ajute să ne ridicăm din mocirlă, dar e important să vedem felul în care ne transmit mesajul. Ce înalță ei? Se înalță pe sine, care văd paiul dar scapă din vedere bârna, sau își dau seama de neajunsurile lor și arată înspre cel care-i vede pe amândoi limpede?

Atunci când judecăm cu bârna în ochi se poate ajunge la două atitudini. Prima ar fi aceea de a o ignora, de a o ascunde. Al doilea pas ar fi să fim vehemenți să arătăm cu degetul înspre toate paie din ochii altora pentru a ne dovedi pe noi înșine ca fiind fără pai. Cealaltă extremă ar fi una a delăsării. Dacă eu am o bârnă în ochi ce contează paie din ochii vecinilor mei?

De la nivelul nostru nu vedem imaginea de ansamblu. Ne putem forma opinii despre cei pe care îi cunoaștem și acestea pot fi spectaculos de eronate. Oameni pe care-i credem buni pot fi putrezi în spatele cortinei. Oameni despre care avem o părere proastă, s-ar putea să treacă prin situații grele, dar să fie onești și loiali în devotamentul lor.

A nu judeca nu înseamnă a ignora, ci a lăsa în seama lui Dumnezeu sentința. Îi putem critica pe alții și putem spune că sunt mai păcătoși dar inima noastră să colcăie de defecte, pe care le ascundem atât de bine că uităm de ele. Dumnezeu e singura persoană care vede cu ochi limpezi din înaltul Cerului. Să-L lăsăm pe El să se ocupe de verdicte, și dacă ne inspiră, să lucrăm pentru scoaterea bârnelor și paielor ce trebuie date la o parte.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite