Unul dintre cele mai cunoscute episoade din Vechiul Testament este adulterul regelui David cu Bat-Șeba, relatat în 2 Samuel, capitolul 11. Deși se aștepta să se afle în fața trupelor în timpul cuceririi unei cetăți, David este acasă, în palatul său. Și, pentru că se plictisea, s-a plimbat în lung și-n lat până când a dat peste o femeie ce se îmbăia în lumina amurgului. I-a plăcut atât de mult, încât a trimis după ea și a adus-o la palat pentru a comite păcatul.

Citind un astfel de capitol, îți poți pune multe întrebări. De ce a rămas în Biblie un astfel de episod, care pare să reducă din măreția lui David, scriitorul de psalmi, victorios în atâtea bătălii? Sau ne-am putea întreba cum de i-a trecut prin minte regelui, care îl reprezenta pe Dumnezeu pe pământ prin comportamentul său, să săvârșească un asemenea păcat? Să ținem cont și de faptul că, pentru a ascunde relația, s-a recurs la minciuni și la trimiterea la moarte a lui Urie, soțul Bat-Șebei.

Pentru moment, aș vrea să privim totuși la un alt aspect al relatării și să ne concentrăm atenția într-un alt punct. După ce se desfășoară aceste evenimente dureroase, la curtea regelui apare un alt personaj. Este profetul Natan, trimis de Dumnezeu (2 Samuel 12.1). Se prezintă înaintea monarhului cu o poveste despre un oier bogat, ce n-a fost dispus să sacrifice nici măcar o mielușea din turma sa, pentru a-și hrăni musafirii, ci a ucis oaia unui sărac. Și, după ce a spus acea parabolă, Natan îl identifică pe David în rolul personajului negativ.

După ce citești acest capitol, pot urma întrebări evidente: Unde era Natan când David plănuia să păcătuiască? De ce nu a apărut el în perioada în care David s-a străduit să ascundă acel păcat? De ce a apărut doar la final, pentru a-l mustra pe rege pentru greșeala sa, în loc să-l oprească să o facă?

Această absență, urmată de apariția târzie a profetului, creează o nevoie de răspuns, care ar fi scutit de multe lacrimi pe cei prinși în vâltoarea evenimentelor. Iar răspunsul ar putea să ne ofere și nouă o perspectivă referitoare la ceea ce trebuie să așteptăm să facă Dumnezeu în viața noastră.

Trebuie ținut cont, totuși, și de faptul că un răspuns complet și care nu poate fi schimbat nu există. Având în vedere că Natan însuși nu și-a explicat maniera în care a lucrat, nu putem fi sută la sută siguri. Totuși, privind la contextul apropiat al întâmplării și la cel mai larg al Bibliei, am putea găsi două direcții aproximative de gândire.

O primă încercare de răspuns poate fi legată de Dumnezeu. De ce nu a fost Natan lângă David? De ce nu avea o cameră a sa în palat sau o căsuță în imediata apropiere? Dacă ar fi așa, ne-am aștepta ca, imediat ce David gândea sau se pregătea să facă o greșeală, un păcat, Natan să țâșnească din locuința sa și să vină să scoată din capul regelui planul cel rău, dar pare nerealist.

Dumnezeu nu vrea să ne țină ca pe niște copii cărora trebuie să le arate la fiecare pas ce este bine de făcut. Aici apare un paradox, pentru că noi avem nevoie de influență și călăuzire divină în viața noastră. Ne rugăm înainte de a face un lucru sau altul. Totuși, cu cât suntem mai departe de Dumnezeu, cu atât influența Sa scade, pentru că noi alegem să trăim după mintea noastră. Noi limităm influența Sa și nu suntem în aria de acoperire a răspunsurilor Sale. Dumnezeu ne îndeamnă, chiar dacă nu auzim o voce care să ne îndrume ca pe un animal dresat. Aceste două realități se îmbină; Dumnezeu ne ghidează, dar ne lasă să acționăm după cum gândim noi. Ne spune ce i-ar plăcea să facem, dar nu ne impune să ascultăm de El. Același David, într-o altă ocazie, se comportă magistral, refuzând să-l ucidă pe Saul, rivalul său chiar dacă acesta era complet vulnerabil.

Al doilea răspuns se leagă cumva de primul. Natan nu a fost acolo, pentru că David nu dorea ca el să fie în apropiere. În narațiune apar suficiente pauze care ar fi putut să-l convingă pe David să renunțe la planul său; de când o vede, până când își cheamă slujitorii pentru a afla identitatea femeii admirate; de când poruncește ca ea să fie adusă la palat până în momentul în care vine în fața lui.

Ce-i trecea prin minte lui David? A fost oare complet orbit de poftă și aștepta consumarea ei? Sau a mai auzit el impulsuri ale Legii lui Dumnezeu, pe care o cunoștea foarte bine, chiar când era pregătit să o încalce cu bună știință? Ar fi putut chema un slujitor căruia să-i ceară părere, dacă acela ar fi avut curaj să-și confrunte regele. Un profet ar fi avut mai mult succes, deși chiar Natan începe cu o parabolă, ascunzând adevărul într-o ficțiune înainte de a-l demasca pe vinovat.

De aceea, era mai bine ca Natan să nu fie acolo. Și, dacă ar fi putut, nu l-ar fi chemat. Iar răspunsul are legătură și cu noi. Cele Zece Porunci fac parte din plămădeala civilizației noastre, chiar și astăzi, când se îndepărtează de matricea originală. Au devenit parte din ceea ce am numi bun simț, civilitate, comportament corect. Totuși, asta nu ne împiedică să le încălcăm. Se ia de bun dictonul regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Nu toată lumea ajunge în sfera ilegalității, dar nu ne simțim atât de constrânși să le ascultăm. Dar, după ce facem asta, întotdeauna există consecințe. Abia în acel moment pot să apară întrebări de felul: De ce nu a fost nimeni să-mi spună asta? De ce am pățit asta? De ce nu au existat semnale de alarmă?

În multe cazuri ele au fost prezente, dar am ales să le ignorăm. Este lupta dintre libertate și ascultarea de legi care asigură o viață bună pe pământ. De cele mai multe ori nu ne gândim la ele, decât după ce faptul este consumat și, în unele cazuri, nu se mai pot face multe pentru a repara pagubele. Chiar și într-o astfel de situație, pentru cei care au căzut asemenea lui David, există har. Citiți Psalmul 51, ca să vă convingeți!

De ce nu a venit Natan la David decât după ce păcatul a fost consumat? Pentru că nu era datoria sa să-l țină de mână pe rege și să-l mustre când nu face bine. David știa prea bine care erau așteptările lui Dumnezeu, îi cunoștea Legea și ar fi trebuit să se ridice la acel standard. Chiar dacă nu suntem cititori înfocați ai Bibliei, ne dăm seama ce este bine și ce este rău.

Cu toate că nu avem o persoană în carne și oase, care să umble după noi și să ne avertizeze cu privire la tentațiile numeroase, Duhul Sfânt va șopti prin vocea conștiinței, atenționându-ne atunci când suntem pe o cărare greșită. De multe ori o șoaptă e foarte ușor de ignorat, mai ales atunci când suntem fixați asupra unei ținte. O mai auzim și la final, dar atunci deja este prea târziu.

Nu ne putem aștepta ca Natan să apară în fața noastră înainte de a comite un păcat, dar ar trebui să știm că suntem complet echipați pentru a ști în ce intrăm. Foarte rare sunt cazurile în care cineva păcătuiește fără să-și dea seama. Sunt excepții marginale. Restul, păcătuim cu ochii deschiși sau închiși, pentru că refuzăm să ne uităm la semnalele care apar înaintea noastră. Și în cazul acesta, nici măcar un profet nu ne va opri din căderea noastră.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite