Cred că putem fi de acord cu ideea că viața de cele mai multe ori nu se potrivește planurilor pe care le întocmim. Există un element surpriză care pare să ne încurce viziunea despre viitor. Chiar și când vine vorba despre ceea ce credem că este planul lui Dumnezeu ne dăm seama că de multe ori se împlinește altfel decât ne-am imaginat.

În acest plan, evident noi suntem protagoniștii, cei care trebuie să treacă prin mai multe etape înainte de a câștiga premiul. Chiar dacă traseul nu e atât de simplu ca de la A la B, și mai trece prin câteva ocolișuri, linia de finish e întotdeauna înaintea ochilor. Și nu ne putem închipui fără clipa în care ridicăm trofeul deasupra capului. Cei care trec prin acest proces sunt catalogați ca fiind de succes, având valoare, iar restul dispar din lumina reflectoarelor.

Îi ovaționează Dumnezeu doar pe medaliații cu aur? Să luăm un caz practic…

Ca băiat, probabil a crescut pe străzile prăfuite ale unui orășel palestinian. A trecut pe la școala sinagogii, dar poate urechea nu-i era mereu aplecată asupra învățăturilor date de bătrânul rabin. Studiul vechilor texte îl plictisea și literele îi fugeau din fața ochilor. Îi plăcea să alerge, să se joace și avea destul carismă ca să fie ascultat.

Nu s-a născut într-un timp plăcut. Din pruncie știa că era rob în patria sa, oprimat de niște străini fără Dumnezeu care se credeau stăpânii lumii. Îi ura din suflet și și-a jurat că-i va face să plătească în felul său, atunci când va avea ocazia. Până atunci și-a găsit un rost, o meserie care mai mult i-a dat bătăi de cap decât să-i ofere prosperitate.

Poate că visa să-și întemeieze o familie, să prindă măcar o fărâmă de fericire în acea lume strâmbă în care își ducea existența. Poate că pusese ochii pe o fată din acel oraș, dar tatăl a clătinat din cap văzând că nu putea să-i ofere vreun viitor fiicei sale. Dacă și-a găsit o soție, acesteia nu-i plăcea să strângă, ci să risipească și mereu visa la o viață huzurită, pe care nu o putea căpăta.

A venit acel moment al rupturii. Când a hotărât că e prea mult pentru el. Că viața aceea era prea mică și prea umilitoare. Și singura cale prin care să poată trăi cu adevărat, e să trăiască în afara legii. Ar fi vrut să se alăture revoluționarilor care visau la eliberarea Israelului, dar nu era idealist. Pe el îl interesa comfortul propriu.

Așa a ajuns tâlhar la drumul mare. S-a înhăitat cu mai mulți vlăjgani pe care i-a adus sub stăpânire și s-a pus pe harță cu drumeții naivi și cu poterele romane care îi urmăreau. Ani buni a dus-o tot așa. Se simțea cu adevărat rege, și nimeni nu-i putea spune ce să facă. Oamenii se temeau de el. Dacă mai avea frică de Dumnezeu în el, o folosea pentru rugăciuni făcute înaintea unui jaf.

Dar orice vis se încheie. Și într-o zi a fost prea îndrăzneț, prea neatent și s-a trezit cu sabia pusă la gât. Nu a putut decât să se predea. A fost aruncat într-o temniță romană chiar în floarea vârstei. Era nedrept! Mai erau atâtea pe care le putea face și desface. Iar soarta lui urma să fie curmată. Un hoț la drumul mare pedepsit prin cea mai cruntă moarte, prin cruce.

În ajun de Paște, după ce a fost chinuit de soldații romani, primește crucea pe care trebuia să o poarte până în vârful Golgotei unde își va da ultima suflare. Vede că din curtea de judecată de unde pleacă, i se alătură doi tovarăși, Unul foarte suferind. I se pare că-L recunoaște pe învățătorul galilean pe care toți îl aclamau.

După un drum chinuitor ajunge sus pe deal și foarte iute e trântit pe cruce și pironit. Apoi instrumentul de tortură e ridicat și vede în fața sa mulțimea necunoscută care vine să-i batjocorească pe criminali. Sunt ultimele sale ore de viață. Toată mânia se transformă în regret și părere de rău. Acum și-ar dori să-și aducă aminte ceea ce spunea rabinul din vechea sinagogă.

Se uită la Cel care tace și ar vrea să se alăture mulțimii care râde, care nu găsește un cuvânt bun de rostit. Își aduce aminte de poveștile pe care le auzise când călătorea despre omul care binecuvânta și vindeca prin orice loc prin care trecea. Și, într-o clipă inexplicabilă, crede. Văzându-L pe muribundul cu coroană de spini pe cap, nu-și poate imagina un alt Mesia. Și nu vrea decât să-I vadă împărăția.

În scurt timp, după o dulce promisiune, condamnatul moare. Rămân doar cei doi bandiți, cel care înjură lumea care nu l-a iubit, și cel convins că va ajunge într-o țară în care va cunoaște dragostea. Cu puțin înainte de apus, soldații romani conștiincioși zdrobesc fluierele picioarelor. Ultimele clipe de viață sunt crunte, luptând pentru fiecare gură de aer. Și apoi închide ochii, adormind în speranță.

Viața răstignitului anonim ne poate spune multe despre Dumnezeu. Putem să-l numim un ratat prin excelență. În loc să facă bine, a devenit un tâlhar. Nu a arătat nicio clipă remușcare față de acțiunile sale. A murit în floarea vârstei, în cel mai cumplit mod posibil. Dar înainte de aceasta, l-a întâlnit pe Isus.

Chiar în agonie și în fața unui om păcătos, Isus rămâne la fel de deschis. Printre respirații furate cu greutate, El face tot posibilul să-L asigure de dragostea lui Dumnezeu. Și chiar pentru un condamnat la moarte există har.

Ca oameni e greu să învățăm această dragoste dezinteresată pe care o risipește Isus. Ne poate deveni un ideal pentru care să luptăm toată viața. Dincolo de aceasta rămâne însă imaginea harului care e împrăștiat asupra fiecăruia. Indiferent unde suntem, cum am ajuns acolo, Dumnezeu încă ne iubește. Dacă a putut iubi un răufăcător răstignit, nimeni nu poate spune că a căzut atât de jos încât să nu găsească drumul înapoi în brațele lui Isus.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite