Dumnezeu ne vorbeşte prin natură şi revelaţie, prin providenţa Sa şi prin influenţa Duhului Său Sfânt. Dar toate acestea nu sunt suficiente. Şi noi trebuie să deschidem inimile noastre Lui.

Pentru a avea o viaţă spirituală şi putere morală, trebuie să avem o continuă şi personală legătură cu Tatăl nostru ceresc. Inimile noastre pot fi atrase spre El; putem medita la lucrările Sale, la mila Sa, la binecuvântările Sale; dar toate acestea nu înseamnă a avea comuniune cu Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, noi trebuie să avem să-I spunem ceva cu privire la viaţa noastră de fiecare zi. Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră, cine suntem noi, ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L primim. Rugăciunea nu coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.

Cererile în rugăciune sunt ascultate cu Siguranță

Când Domnul Hristos a fost pe pământ, El a învăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să prezinte nevoile lor zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care El le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate, este de asemenea o asigurare pentru noi.

Privilegiul de care îngerii  și se bucură

Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puţin. Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi; cu toate acestea, se dă pe faţă o mare lipsă de tragere de inimă din partea noastră de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre.

Ce vor gândi îngerii cerului despre noi, sărmanele şi neajutoratele fiinţe omeneşti, care suntem supuşi ispitei şi care totuşi ne rugăm aşa de puţin şi avem atât de puţină credinţă, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decât cerem sau gândim noi?

Îngerii găsesc o mare plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu şi să stea lângă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totuşi, fiii acestui pământ, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, se simt parcă mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale.

Războiul împotriva celor care se roagă, continuă

Întunericul celui rău învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea: şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat. Şi toate acestea pentru că ei nu folosesc privilegiile rugăciunii pe care Dumnezeu li le-a dat în această rânduială divină. Fără rugăciuni stăruitoare şi continuă veghere, noi suntem în primejdia de a deveni din ce în ce mai nepăsători şi de a devia de la calea dreaptă. Vrăjmaşul mântuirii noastre caută mereu să pună piedici în calea spre tronul milei, pentru ca noi să nu putem obţine: prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă: harul şi puterea de a rezista ispitei.

Credința aduce rezultate în rugăciune

Un alt element al rugăciunii cu succes este credinţa. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11,6). Domnul Hristos a spus ucenicilor Săi: „… orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11,24). Credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvânt?
Asigurarea aceasta este cuprinzătoare şi nelimitată, şi Cel care a dat-o este credincios în îndeplinirea ei. Dacă nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuşi să credem că Dumnezeu aude şi că El va răspunde rugăciunilor noastre.

Noi suntem aşa de greşiţi şi înguşti la vedere, încât uneori cerem lucruri care n-ar fi o binecuvântare pentru noi; dar Tatăl nostru ceresc, pentru că ne iubeşte, răspunde rugăciunilor noastre dându-ne acele lucruri care sunt în adevăr spre binele nostru şi pe care noi înşine am dori să le avem dacă ochii noştri, luminaţi fiind de Duhul Sfânt, ar putea vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate.

Când ni se pare că nu primim răspuns la rugăciunile noastre, trebuie totuşi să ne prindem tare de făgăduinţele care ne sunt date, căci timpul răspunsului va veni cu siguranţă, şi vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie.

Avem nevoie de un spirit iertător și iubitor ca rugăciunile noastre să fie ascultate

Când venim să cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit iubitor şi iertător în inimile noastre. Cum ne putem oare ruga:

„şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”

Matei 6,12

şi totuşi să nutrim un spirit neiertător?  Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate, atunci noi trebuie să iertăm pe alţii în acelaşi fel şi în aceeaşi măsură în care sperăm să fim şi noi iertaţi.

Stăruinţa în rugăciune este de asemenea o condiţie a ascultării ei

Noi trebuie să ne rugăm necurmat, dacă dorim să creştem în credinţa şi experienţa creştină. Noi trebuie să fim „stăruitori în rugăciune”, „să stăruim în rugăciune, veghind în ea cu mulţumiri” (Romani 12,12; Coloseni 4,2).

Apostolul Petru sfătuia pe credincioşi să fie „înţelepţi şi să vegheze în vederea rugăciunii” (1 Petru 4,7). Pavel sfătuia astfel: „în orice lucru duceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4,6). „Dar voi, prea iubiţilor”, spunea apostolul Iuda, „… rugaţi-vă prin Duhul Sfânt şi ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 20,21).

Rugăciunea continuă este legătura sufletului cu Dumnezeu, legătură ce nu poate fi ruptă, astfel încât viaţa de la Dumnezeu se revarsă în viaţa noastră, apoi din viaţa noastră curăţia şi sfinţenia se reîntorc la Dumnezeu.

Rugăciunea în taină este viața sufletului

Noi trebuie să ne rugăm în cercul familiei şi, mai presus de toate nu trebuie să neglijăm rugăciunea în taină, pentru că aceasta este viaţa sufletului nostru. Este imposibil să creştem în cele spirituale, dacă rugăciunea este neglijată. Rugăciunea înălţată în familie sau numai în public nu este suficientă. În tăcerea singurătăţii să deschidem întreaga noastră fiinţă ochiului cercetător al lui Dumnezeu. Rugăciunea înălţată în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu, Cel care ascultă rugăciunile.

Roagă-te în cămăruţa ta şi, mergând la lucrul tău zilnic, lasă ca inima să fie mereu înălţată la Dumnezeu. Astfel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugăciuni în taină se înalţă la tronul harului asemenea mirosului preţios al jertfei de tămâie.

Nu călugăria este răspunsul

Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre noi să se facă pustnic sau călugăr şi să se retragă din lume pentru a face numai rugăciuni. Viaţa noastră trebuie să se asemene vieţii Domnului Hristos, şi anume pe munte în rugăciune şi apoi în mijlocul mulţimii. Cel care nu va face altceva decât să se roage va înceta curând să se mai roage, sau rugăciunile lui vor deveni o simplă formă.

Dumnezeul nostru este un Tată bun şi milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate împovărătoare şi chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu şi să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său, pentru care a lucrat o mântuire atât de mare, să se comporte ca şi când El ar fi un supraveghetor aspru şi neînduplecat.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite