În 1971, la Universitatea Stanford din California, profesorul Philip Zimbardo a efectuat un experiment neobișnuit și controversat. A recrutat voluntari pe care i-a împărțit în două grupuri, prizonieri și polițiști lăsând să vadă cum va evolua situația și urmând să tragă concluziile ulterior. Acest experiment s-a terminat abrupt, datorită abuzului de putere și al violenței pe care au exercitat-o ”polițiștii” asupra celor arestați.

Elementul care ar trebui să ne pună pe gânduri este acela că voluntarii erau oameni obișnuiți care au răspuns la un anunț dintr-un ziar. Nu aveau tendințe antisociale, dar puși într-o poziție de putere și având controlul, s-au comportat asemenea unor torționari.

Suntem fascinați de putere și mulți dintre noi visează să fim șefi. Doar că în această fantezie a noastră, ne imaginăm adesea precum un faraon pe un tron aurit înconjurat de lachei care împlinesc orice poruncă. Am face orice pentru a ne agăța de acest vis, chiar dacă nu va deveni realitate sută la sută. Depunem eforturi excepționale pentru a câștiga o poziție cât mai privilegiată.

E adevărat însă că majoritatea celor care ajung să fie promovați nu se transformă peste noapte în niște mici tirani. Dar privirea este îndreptată înspre putere și tocmai de aceea apreciem doar pe aceia pe care o au. Îi cântărim pe oameni după această unitate de măsură și cu cât au mai multă putere, căutăm să le devenim apropiați.

Puterea vrăjește. De-a lungul istoriei, oameni ridicați din popor s-au înveșmântat în haine de slavă și au furat mințile celor mulți. De la Nebucadnețar și Cezar, trecând prin sultani, țari, împărați și regi, ne place de ei pentru că au puterea și porunca lor devine realitate. Și datorită acestei admirații ei se simt și mai motivați să-și manifeste puterea fără frâu.

Aici apare reversul, pentru că puterea aduce abuzul și ajunge să asuprească pe cineva. Gloria omenească este susținută de umeri slabi, de anonimi cu fețe cernite care lucrează neștiuți la mausolee și mărșăluiesc în parade ținând portrete ale celor ce manevrează puterea. Și cu cât îi iubim mai mult pe aceștia, cu atât vor dori mai mult, ca un ecou al profeției lui Daniel în care una fiare primește îndemnul, scoală-te și mănâncă multă carne! (Dan 7.5)

Când vine vorba de Dumnezeu lucrurile stau diferit. El și-a scos poporul dintr-o țară care se închina în fața unor conducători imortalizați în statui gigantice de piatră. Și când micul Israel a fost amenințat de filistenii războinici, care și-au adus arma secretă, uriașul Goliat, El a acționat diferit.

În fața acestei amenințări de neoprit nu a stat regele Saul. Nu a stat un cavaler îmbrăcat cu totul în armură, școlit în multe stiluri de luptă. S-a ridicat un cioban tânăr, purtând straie simple și ținând în mână o praștie. Nimeni nu ar fi îndrăznit să parieze pe micul David. Ochii tuturor erau fermecați de măreția și importanța lui Goliat.

La fel, în ceasul cel mai important al istoriei umanității, mântuirea tuturor s-a jucat pe cartea umilinței. Christos, dumnezeul întrupat, se pleacă pe genunchi și spală picioarele ucenicilor. Apoi se lasă arestat, chinuit și ucis, fără a ridica glasul. Satana știa că putea oricând să cheme legiuni de îngeri să-L salveze (Luca 4.10-11), dar Isus tace și moare. Victoria Sa este pecetluită în slăbiciune.

Dincolo de puterea pe care o visăm, există aceea pe care o avem. Fiecare om are o influență asupra unui cerc mai restrâns sau mai mare. Cineva ascultă de noi și are obligații pe care trebuie să le împlinească. Și în această sferă se impune cu ușurință același comportament imperial și autoritar.

Putem să ne folosim prietenii pentru a obține beneficii fără a oferi nimic în schimb. Un soț sau o soție pot să-și manevreze partenerii pentru a dicta. Un profesor își poate folosi autoritatea pentru a dărâma nu pentru a zidi. Un părinte își poate traumatiza copilul prin cerințele sale. Chiar și în biserică, unii membri caută să obțină o funcție doar pentru a se pune pe ei în evidență.

A avea putere și a o folosi pentru binele altora este o binecuvântare care se revarsă și care lucrează spre întărirea acestora. Înseamnă să renunți la visele de putere și să iei ștergarul, să te pleci pe genunchi și să speli picioarele celor pe care i-ai crede nedemni. Să renunți la iluzia strălucirii care îi face pe atât de mulți să dorească un loc de frunte.

A avea putere nu înseamnă să o folosești după pofta ta. Chiar dacă poți să te impui, să rănești, să țipi mai tare, vei lăsa loc și pentru vocea altora. Dumnezeu nu zdrobește trestia frântă și ne arată că nici noi nu trebuie să facem altfel (Is 42.3). El a câștigat cea mai mare biruință fără a face apel la marea Sa putere care ar fi cutremurat întreaga planetă. Pumnul Său nu s-a strâns, ci s-a deschis, binecuvântând prin rana Sa pe toți cei care urmau să creadă în Golgota.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite