Atunci , Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. (Mat 25.14)

Căutăm banii, dedicăm un timp poate exagerat de mare pentru a găsi acele metode prin care putem să-i înmulțim. Îi ascultăm pe aceia care au reușit și visăm să le replicăm succesul. Suntem interesați și deschiși la orice oportunitate de a ne mări venitul. E spiritul vremii noastre.

Pentru ascultătorii lui Isus din acel timp s-ar putea ca această parabolă să nu aibă o aplicație din experiență. Sumele care sunt vehiculate în poveste sunt enorme pentru majoritatea acestora. Doar cei bogați își permiteau să pună locțiitori care să aibă grijă de averea lor în vreme ce ei pleacă departe, cu treburi sau pentru plăcere. Asta nu înseamnă că aceștia nu puteau înțelege ce se întâmpla.

Acel om care pleacă departe își încredințează avutul în mâinile a trei sclavi care abordează diferit problema. El îi știa dinainte și le dă sarcini pe măsura capacităților acestora. Și rezultatele se văd. Unii strălucesc în înmulțirea averii, în vreme ce unul nu pune la inimă porunca dată de stăpânul său.

La întoarcerea sa se văd roadele. Cel mai bun îi aduce înainte o parte dublă din suma mare care i-a fost încredințată. Cel de-al doilea de asemenea arată că a putut să fie de încredere aducând și el un plus la ceea ce a primit. Al treilea strică peisajul cu un discurs dezlânat și fără niciun rezultat. El aduce stăpânului exact cât a primit. Și în cele din urmă primește o răsplată pe măsura efortului său.

Nu e greu să ne dăm seama care e substratul acestei parabole. Stăpânul este însuși Dumnezeu care pleacă și se va întoarce. El oferă slujitorilor Săi talanți, după puterile lor și așteaptă ceva în schimb. Iar judecata asupra rezultatelor indică felul în care se raportează oamenii la ceea ce au primit.

Dumnezeu ne binecuvântează pe fiecare cu talente. Nu toate sunt extraordinare, pentru că El știe din ce material suntem făcuți. A știut să ridice un Moise, un Ilie sau un Solomon. Nici măcar aceștia nu erau perfecți, excelând în orice domeniu al cunoașterii. Aveau de crescut, chiar dacă primiseră cinci talanți. Se aștepta de la fiecare să lucreze pe măsura darurilor primite.

Cei mai mulți s-ar putea să fi primit doar un talant și să gândească asemenea sclavului. Dacă am primit doar unul ce rost are să mă spetesc? Lasă-i pe cei mai buni să iasă în față. Adevărul e că și acel dar mic, chiar dacă nu ne duce în lumina reflectoarelor, e împrumutat de la Stăpânul nostru. Și într-o zi ne va cere socoteală despre felul în care l-am întrebuințat. Să fim atenți cu felul în care ne privim, fiecare avem un scop în această lume.

Talanții, darurile noastre sunt aici pentru a fi binecuvântare. Comoara lui Dumnezeu, dacă se înmulțește în lume face ca Împărăția să fie vizibilă pe pământ. Orice gest curat de binefacere și zidire este contorizat, după cum reiese din ultima parabolă din capitolul 25. Esențial însă, este ca talantul să fie activ, să lucreze. Să facem faptele Duhului, cu talentele noastre, mari sau mici. Doar așa putem fi apreciați și putem intra în bucuria Stăpânului nostru.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite