Cu siguranță că fiecare cititor al acestui articol cunoaște ce înseamnă frica. E una dintre stările care ne definesc ca oameni. De mici copii ne este frică de întuneric, de insecte, de oamenii necunoscuți care ne înconjoară. Pe măsură ce ne maturizăm, aceste temeri se disipează, dar nu dispar niciodată. Întotdeauna apare altceva de care ne este frică, chiar dacă acum ne temem de pierderea locului de muncă sau de situația politică de pe glob.

Așadar, frica vine din interior, e generată de reacția noastră față de lucrurile pe care nu le înțelegem, iar aceasta poate să fie cucerită în timp, cu răbdare și maturitate. La fel de adevărat este că există multe, aproape nenumărate surse ale fricii în afară. De la teama de un profesor sau de șef până la teama de a fi lovit de o mașină sau de animale periculoase. Unele temeri pot fi supuse, iar altele ne vor însoți fără a putea să le găsim leacul (un răspuns ar putea fi schimbarea mediului de viață).

Frica ne rămâne un companion până la sfârșitul vieții. Nu e surprinzător că una dintre cele mai mari temeri ale omenirii este frica de moarte, având în vedere că din punct de vedere empiric, nimeni nu știe ce se întâmplă după momentul în care omul își dă ultima suflare. Nici măcar la capăt de linie nu scăpăm de frică.

În acest punct ar trebui să ridicăm această întrebare: creștinul știe de frică? Are voie să se teamă de anumite lucruri, mai mult sau mai puțin periculoase, care îl întâmpină în viața sa? Cred că poate fi o întrebare folositoare care să ne însoțească dincolo de limitele acestei scurte prezentări.

În Biblie frica este prezentă, chiar dacă nu atât de des. Folosind traducerea Cornilescu vedem că în întreg textul canonic întâlnim cuvinte precum frică (151 referințe), fricoși (6 referințe), teamă (62 referințe), spaimă (43 referințe) sau groază (110 referințe).

Poate nu ne miră foarte mult, dar discursul biblic folosește aceste expresii în mod deosebit cu referire la Dumnezeu sau la revelarea puterii Sale. Astfel, frica este în majoritate covârșitoare legată de frica de Domnul, o expresie ce ascunde mai mult decât simpla groază și merită discutată pe larg. De asemenea, teama este însoțită în textul Scripturii de elementul unei atitudini de respect față de Persoana divină.

Pe lângă aceste semnificații și referințe pur teologice există situațiile practice. Adam și Eva se tem să dea ochii cu Dumnezeu după păcatul lor (Gen 3.10), Saul se sperie la vederea uriașului Goliat (1 Sam 17.11), într-un moment de cumpănă pentru Iuda, evreii pleacă în Egipt de teama haldeilor (2 Împ. 25.26) iar ucenicii sunt înfricoșați de puterea furtunii chiar dacă Iisus dormea în barcă alături de ei (Marc 4.40).

Înțelegem de aici că și oamenii Bibilei se temeau și aveau aceleași stări emoționale ca și noi ceilalți. Asta stabilește o legătură și ne face mai receptivi la ceea ce putem învăța din acele lecții ale zilelor trecute.

Deși subiectul este vast și poate fi explorat pe mai departe în mai multe sensuri deschise de către Scriptură, aș vrea să vedem câteva afirmații practice de care ar trebui să ținem cont în trăirea noastră, un fel de răspuns la întrebarea de la început.

Un prim lucru ar fi acela că frica este inevitabilă. Într-o situație de criză, mai ales, primul impuls este unul de spaimă pentru că pierdem controlul, după cum putem vedea în toate cazurile menționate mai sus și nu numai. Suntem în inferioritate, prinși pe picior greșit și nu știm ce urmează. Atunci, ne panicăm.

Cel mai important este ceea ce urmează după aceea. Studiind istoria vedem că frica a produs multe pagube și mai rău, multe victime. Oamenii înfricoșați renunță la gândirea rațională și se raportează la impulsuri. În alte situații ascultă de oamenii care par să fie stăpâni pe situație și îi urmează în drumul lor ce poate duce în cele din urmă la dezastru.

Un creștin nu poate fi condus de teamă, nu poate lăsa ca aceasta să-și facă cuib în inima lui, să o hrănească până când va deveni un sfetnic hapsân care va produce mai multă teamă pentru a se susține. De altfel, ne vom consuma din interior și vom pierde oportunități de a fi la înălțimea potențialului pe care Dumnezeu îl pune în noi. Să nu uităm că robul cu un talant îl îngroapă în pământ tocmai din cauza fricii pe care i-o insufla stăpânul (Mat 25.25).

Iisus rostește la un moment dat o sentință care ar trebui să ne zguduie: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă. (Mat 10.28). Prin aceste cuvinte El ne așază stâlpii credinței noastre dincolo de limitele materialului.

Frica vine din impulsul pierderii, al amenințării. Un răspuns ar fi supunerea, compromisul, pierderea în peisaj, iar această mostră de slăbiciune ar fi răsplătită cu evitarea unei crize. Dar Iisus mărește terenul de joc. Cei care ne fac să ne fie teamă pot fi periculoși, dar ei nu au atâta putere pe cât credem noi. Dumnezeu e mai puternic și mai importantă e poziția noastră, chiar dacă pierdem tot ce ne face să ne fie teamă (slujbă, casă, apropiați, propria viață). Acea secțiune se încheie cu promisiunea că cine își pierde viața pentru Iisus, și-o câștigă (Mat 10.39).

Creștinul poate simți frica, dar nu se poate lăsa dominat de aceasta. Motivul e simplu: nu mai este cetățean al acestei lumi. Iisus ne-a promis că pregătește un loc și că vine după noi să ne aducă acolo (Ioan 14. 1-3). De aceea, el nu trebuie să fie în fruntea celor care țipă din gură de șarpe când se vorbește despre crize și pericole. El se știe protejat de Tatăl său, iar în cele din urmă, știe că viața sa e în mâna Acestuia. Și asta îl face pregătit să întâmpine orice ar veni cu pacea insuflată de Duhul Sfânt.

Cred totuși că există și un aspect pozitiv al fricii, pentru că cineva ar putea citi Scriptura și ar înțelege că nu mai trebuie să se teamă de nimic, de parcă ar fi incapabil să fie afectat de vreo primejdie. Și e adevărat că oameni au murit mușcați de șerpi sau asasinați în expediții misionare periculoase pentru că au luat astfel adevărul biblic.

Frica ne face să nu punem mâna pe soba fierbinte și să nu băgăm degetele în priză. De asemenea frica ne împiedică să cădem într-o aroganță prin care să credem că dacă suntem creștini totul ne este permis. Aceasta se leagă de frica de Domnul care ne permite să trăim o viață echilibrată, în limitele dinainte trasate ale legilor și poruncilor divine. Nu ajută pe nimeni să ne batem cu cărămida în piept și să credem că nimic nu ne poate atinge atâta vreme cât ținem în mână o Biblie. Trebuie să facem diferența între încumetare și curaj, un alt subiect important pentru viața noastră.

Frica este o reacție naturală și uneori ne poate scăpa din pericole. Dar ea nu trebuie să devină o stare de fapt. E greu să nu fii fricos în epoca breaking news, când afli la secundă fiecare catastrofă, fiecare fibrilație a sistemului economic sau politic. Dar nu este imposibil, atâta vreme cât nu ne lăsăm furați de frumusețea chipului visat de Nebucadnețar și ne aducem aminte că piatra va veni și-l va pune la pământ, mai devreme sau mai târziu.  

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite