In aer se simțea un miros intens. Chiar și pentru o persoană ca ea, atmosfera era apăsătoare. Nu-și imaginase vreodată că va trece printr-o astfel de situație disperată. Și nu știa ce să înțeleagă din tot ceea ce i se întâmpla.

Toate porneau de la acea viziune pe care a avut-o în urmă cu peste nouă luni. Văzuse un înger, care îi vorbise despre fiul care i se va naște, chiar dacă nu era încă logodită cu Iosif. Crezând mesajul îngerului, nu a luat în seamă vorbele urâte care se spuneau despre ea.

Pe lângă toate aceste zvonuri și priviri pe care a trebuit să le înfrunte, a urmat și porunca dată de la împărăție. Un recensământ îi obliga pe toți evreii să meargă în locul de baștină, pentru a fi înregistrați. Era aproape de momentul nașterii, așa că recensământul îi îngreuna viața.

Cei doi au plecat la drum, ea călare pe un măgăruș, iar soțul înaintea ei, privind-o îngrijorat și încercând să-i aline povara. Drumul era greu, durerile erau apăsătoare, cei doi oprindu-se din loc în loc și rugându-se Domnului să vadă mai repede zidurile Betleemului.

Au ajuns într-un târziu. Era un orășel aglomerat,  pierzându-se într-un puhoi de oameni. Iosif era de-al casei și încercase să găsească un loc unde să se poată odihni, dar toți ridicau din umeri. Venise prea târziu, toate hanurile și casele erau pline doldora de călători bombănitori și nerăbdători.

A umblat sărmanul bărbat în zadar în stânga și-n dreapta, căutând un acoperiș deasupra capului. În acea seară însă, pentru Maria durerea devenise imposibil de suportat.

Ajunși la marginea Betleemului, la capătul răbdării și demnității, au căutat prin peșterile și grajdurile în care erau ținute vitele și au găsit una care părea mai curată. Îl știa pe proprietar și era convins că nu-l va supăra șederea lor acolo. Dar avea pe cap altă problemă și mai mare. Maria năștea.

A ajutat cât a putut. I-ar fi plăcut să aibă pe cineva alături, un om, pentru că, în acele momente doar vitele aveau ochi pentru ei, cântând în limba lor, făcând situația și mai nepotrivită.

Apoi un scâncet, primul. Un băiat. Știau asta dinainte. Dar acum nu era doar profeție și speranță, era în carne și oase. Atât de mic și fragil. Trăgea aer în pieptul mic, tremurând din cauza frigului. Iosif stătea cu El în brațe, privindu-L. Îl curăță, îl șterse și îl așeză pe pieptul Mariei.

Femeia era epuizată. Mâinile îi tremurau din cauza efortului, dar auzea vocea fiului ei, Fiul lui Dumnezeu. Se cutremură. Era adevărat. Îngerul îi vorbise gură către gură, Elisabeta profetizase despre El și acum Îl ținea în brațe.

Era așa de mic și slab, nu părea deloc altfel decât alți bebeluși pe care-i văzuse. Dar știa că era special. Că nu era doar al ei. Că într-o zi va vorbi cu vocea Domnului, chiar dacă acum nu era în stare decât să gângurească. Îi mângâie fața grăsuță și-i zâmbi. Îngână un cântecel de leagăn pe care-l știa de la mama ei.

Peste puțin timp Iosif reintră în staul. Părea grăbit.

-Au venit niște păstori. Zic că i-a vizitat un înger și că vor să se închine.

Zâmbește. A meritat durerea.

-Lasă-i să intre.

Ți-a plăcut ce ai citit? Ai ocazia să câștigi o carte GRATUITĂ, carte ce dezbate subiectul din articolul vizualizat. Tot ce trebuie să faci este să introduci datele în formularul de mai jos și un membru al echipei te va contacta pentru confirmare.
Mult succes!

Nume *

Email *

Telefon *

Trimite